Meniu Principal

Circulație auto îngreunată din cauza condițiilor meteo

Circulația autovehiculelor pe principalele drumuri naționale și județene ale județului Hunedoara este îngreunată din cauza precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare și a vântului puternic.

Pe Drumul Național 76, pe porțiunea Vălișoara – Brad – limită jud. Arad se acționează cu 4 utilaje de deszăpezire. De asemenea, pe DN 74 Brad – Buceș – limită jud. Alba și pe DN 7 porțiunea Deva – Zam sunt pe traseu, pentru deszăpezire, 6 utilaje care acționează cu material antiderapant.

Prefectul județului, Călin Petru Marian, a solicitat drumarilor de la Secțiile de Drumuri Naționale arondate zonelor afectate să intervină cu toate utilajele pentru a asigura desfășurarea traficului rutier fără evenimente.

Totodată, în urma unei discuții telefonice avută cu administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, prefectul a fost informat că utilajele de deszăpezire care acționează pe drumurile județene sunt pe traseu și fac tot posibilul, în aceste condiții de viscol, să asigure deblocarea drumurilor acolo unde circulația este întreruptă.

În același timp, reprezentanții primăriilor și ai secțiilor de poliție din localitățile afectate de fenomenele meteo se află în teren pentru a interveni pe porțiunile de drum unde circulația este întreruptă sau se desfășoară în condiții grele. Pe drumul național care leagă Deva de Brad circulația a fost întreruptă din cauza unui autotren care a derapat și a blocat ambele sensuri de mers, iar în urma intervenției drumarilor și a echipajelor de poliție acum calea rutieră este degajată dar se desfășoară în condiții speciale din cauza vântului puternic și a depunerilor de zăpadă pe carosabil.

Și în zona Văii Jiului circulația este îngreunată dar se intervine cu utilaje pentru deszăpezire pe toate porțiunile de drum unde sunt blocaje din cauza zăpezii depusă pe carosabil.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să evite pe cât posibil, în această perioadă, deplasările auto, iar dacă sunt nevoiți să folosească autovehiculele trebuie să circule cu maximă atenție, mai ales că este în vigoare o avertizare de fenomene meteorologice periculoase și în orele următoare.

 



« (Stirea anterioara)