Meniu Principal

Castelul Corvinilor: De Dragobete, zeci de cupluri și-au declarat iubirea(galerie foto)

A devenit deja o tradiție ca în ziua de Dragobete, la Castelul Corvinilor să celebrăm iubirea prin oficierea de căsătorii simbolice, „de-o zi”, în capela impozantului monument medieval.

Anul acesta am sărbătorit Dragobetele în decorul impresionant al Castelului Corvinilor, împreună cu zeci de persoane care au venit de departe – unele special pentru acest eveniment, altele aflate în vizită la castel și profitând de ocazie pentru a-și reînnoi jurămintele de dragoste.

Cuplurile care au avut curajul să se căsătorească în joacă sunt venite din Sibiu, Cluj, Târgu Jiu, Craiova, Piatra Neamț, Iași, București, Oradea, Brașov și Roman, dar și din Italia și Turcia. Căsătoriile au fost oficiate în capela din incinta Castelului Corvinilor, de către castelanul Dan, îmbrăcat în straie „medievale” și înconjurat de cavaleri și domnițe. Le urăm tuturor „Casă de piatră!” și sperăm că joaca de Dragobete se va materializa într-o căsătorie oficială, dacă perioada de probă de 24 de ore se va fi dovedit a fi una de succes.

Muzeul Castelul Corvinilor