Stroia Tiberiu
Întâlnire cu moștenirea spirituală a poetului nostru național, Mihai Eminescu
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și-a început seria manifestărilor cultural-educative din anul 2021 cu tradiționala întâlnire cu moștenirea spirituală a poetului nostru național, Mihai Eminescu. Ziua de 15 ianuarie 2021 ne-a dovedit, dacă mai era nevoie, că oricât ne-ar fi de greu, Eminescu ne alină, Eminescu ne adună în jurul lui, Eminescu este sprijinul nostru de nădejde în orice vremuri. Pentru noi a devenit deja o tradiție ca în fiecare zi de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, să ne întâlnim toți cei care îl prețuimMai mult
Sprijin instituțional pentru investitorii în economia județului Hunedoara
La discuții au participat reprezentanții investitorului, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor și membri ai comisiei tehnice din cadrul C.J.H. La inițiativa prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a avut loc ieri o întâlnire de lucru privind stadiul investiției în domeniul extractiv, lansată de compania „SAMAX” în nordul județului Hunedoara. La discuțiile care au avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara au participat reprezentanții investitorului, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor și membri ai comisiei tehnice din cadrul C.J.H. Delegația firmei care va realiza investiția a prezentatMai mult
Ilie Toma: CCR a decis că majorarea pensiilor cu 40% este constituțională
Legea Pensiilor a fost propusă și votată de PSD ca să repare inechități și nedreptăți și pentru a asigura pensionarilor un trai decent Legea Pensiilor trebuie respectată și aplicată, mai ales în aceste vremuri în care pandemia afectează în sens negativ veniturile familiilor din România. Legea Pensiilor, mult așteptată de pensionari, a fost propusă și votată de PSD ca să repare inechități și nedreptăți, generate de-a lungul timpului de numeroasele modificări legislative în acest domeniu și pentru a asigura pensionarilor un trai decent. Gradul de civilizație al unui popor seMai mult
Hunedoara, o nouă anvelopare
Proprietarii vor plăti doar 25 la sută din costuri, pe o perioadă de 10 ani Sute de apartamente din blocurile turn ale municipiului Hunedoara vor beneficia de o nouă anvelopare cu material termoizolant a faţadelor, se reabilitează acoperişurile şi subsolurile cu tot cu instalațiile sanitare interioare, se montează noi geamuri termopan, se închid toate balcoanele cu tâmplărie PVC, proiectul mai prevede și modernizarea instalaţiilor de iluminat din spaţiile comune având la bază tehnologia LED, executarea de rampe de acces pentru persoanele cu handicap. Cel mai mare câștig al acestor blocuri-turnMai mult
Procedura de vaccinare împotriva COVID-19 pentru persoanele cu dizabilități din Deva
Startul înscrierii pentru etapa a doua de vaccinare COVID-19 se dă astăzi, 15 ianuarie 2021 Persoanele cu dizabilități din municipiul Deva se pot programa în etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 la medicul de familie. Conform informațiilor furnizate de conducerea Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, medicii de familie vor întocmi listele cu cei care doresc să fie vaccinați și le vor trimite la DSP pentru a fi centralizate. Pe baza acestor liste, devenii care nu se pot deplasa la centrele de vaccinare fixe înființate în municipiul nostru,Mai mult
Dan Bobouțanu: Impozitele locale pentru persoanele fizice din municipiul Hunedoara nu s-au majorat în anul 2021
Primăria Hunedoara a deschis 4 puncte de plată a taxelor și impozitelor Având în vedere situația pandemică actuală, pentru siguranța hunedorenilor am găsit soluțiile optime prin deschiderea a mai multor puncte de plată în oraș, unde cetățenii își pot achita taxele și impozitele. Ne dorim ca procesul de plată să se desfășoare sigur, fără ca hunedorenii să aștepte mult la ghișee. Toate cele 4 puncte de plată a taxelor și impozitelor, deschise de Primăria Hunedoara, sunt folosite de către hunedoreni, evitându-se astfel cozile pe care le vedeam în trecut, laMai mult
CSM Deva, un climat propice obținerii performanței
Ca urmare a proiectelor realizate de Primăria Municipiului Deva prin construirea unor baze sportive moderne, cei peste 200 de sportivi ai CSM Deva, beneficiază din acest an de condiții de pregătire de cel mai înalt nivel. Luni, 11 ianuarie 2021, fotbaliștii de la centrul de copii și juniori al CSM Deva și-au reluat cu multă bucurie antrenamentele. Astfel, grupele de copii 2012-2014 își desfășoară activitatea la cocheta bază de la Casa Maghiară (teren sintetic+ nocturnă) în timp ce grupele de copii 2002-2011 au început pregătirea pe terenul sintetic (nocturnă) deMai mult
Scurt istoric al rutenilor
Am fost, sunt şi voi rămâne rutean! Aleksander Dukhnovici Origini Rutenii sau rusinii sunt o populaţie ce descinde dintr-o ramură slavă ce aparţine popoarelor indo-europene. Sunt pomeniţi de Caesar in Comentario de bello Gallico, ca trib celtic aşezat in Gallia Narbonensis. Afirmaţia sa este confirmată în antichitate de Pliniu cel Bătran. Galii sau celţii migrează în secolele V – IV i.d.Ch spre Europa Central Răsăriteană, aşezandu-se în Carpaţii nordici. Geto-dacii preiau de la ei tehnologia prelucrării fierului. Atestarea termenilor de Ruthean şi Ruthenia, deşi cu o conotaţie neclarificată deplin, oMai mult
COMUNICAT AJOFM HUNEDOARA
Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna februarie 2021 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara prognozează pentru luna februarie 2021 organizarea a patru programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Programe de calificare: Coafor (cod 5141.2.2) – 720 ore Locaţia de desfăşurare: Petroșani Confecționer asamblor articole din textile (cod 8286.1.2) – 360 ore Locaţia de desfăşurare: Petroșani Sudor electric (cod 7212.1.1) – 360 ore Locaţia de desfăşurare: Petroșani Programe de specializare: Inspector/Referent resurse umane (cod 333304) – 60Mai mult
La Primăria Hunedoara s-au reluat audiențele
Ieri, 13 ianuarie 2021, cetățenii municipiului Hunedoara au avut, din nou, posibilitatea de a fi primiți în audiență de către conducerea Primăriei 40 de persoane și-au expus problemele și solicitările de sprijin din partea municipalității. Ca de obicei, problematica discutată a fost destul de variată, de la chestiuni referitoare la amenajări de străzi sau fondul locativ, până la fond funciar și diverse probleme sociale. „Din cauza vârfului pandemic din toamna anului trecut, pe 28 octombrie am fost forţaţi să suspendăm organizarea audienţelor derulate miercurea, în Sala Mare a Primăriei. AstaMai mult

