Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

Împreună putem să reînviem satul românesc

Nu doar veșnicia s-a născut la sat, ci și frumusețea și puritatea și-au făcut loc în peisajul idilic al satului românesc. Tot mai mulți părinți aleg să își crească și să își educe copiii la țară, cu părul mângâiat de razele soarelui și adierea vântului, în miros de flori de câmp, fără stresul marilor aglomerări urbane, cu exemple de viață și învățare luate direct din natură și cu cele mai ”bio” alimente cultivate chiar în grădina proprie. Împreună putem să reînviem satul românesc, putem să readucem vocile cristaline ale copiilorMai mult


GEOAGIU : Evaluare medicală a populației

Primăria Orașului Geoagiu cu sprijinul Asociației Salvital Hunedoara, organizează o acțiune de evaluare a stării de sănătate pentru locuitorii din Geoagiu prin sistemul de telemedicină și teleconsultații. Sunt oferite gratuit următoarele consultații: – măsurarea glicemiei; – măsurare temperatură; – măsurare tensiune arterială; – efectuare spirometrie – identificare probleme pulmonare; – efectuare electrocardiogramă EKG – identificare probleme cardio; – efectuare INR – probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante. Acțiunea se va desfășura:  JOI 24.03.2022 între orele 09.00- 13.00 în localitatea Homorod la Căminul Cultural Joseni. JOI 24.03.2022Mai mult


Hunedoara – Ultimele zece zile pentru plata impozitelor cu reducere

Hunedorenii care doresc să beneficieze de bonificația de 10% la plata integrală a taxelor și impozitelor locale o pot face până la data de 31 martie 2022. Plata se poate face online sau la ghișeele de la sediul Primăriei, casieria de la Piața Obor și ghișeul de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, de pe strada I.L. Caragiale, nr. 13 (în sediul Poliției Municipiului Hunedoara). De asemenea, puteți achita taxele și impozitele și la „roboții” instalați în sediul Primăriei municipiului Hunedoara, respectiv la Piața Dunărea, precum șiMai mult


Activitatea desfășurată de către Direcția Poliția Locală Deva

În perioada 14.03.2022 – 20.03.2022, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr. 155/2010 Poliției Locale, coroborate cu prevederile HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare și funcționare a poliției locale și cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici (r) precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva, au acționat în raza de competență, înregistrând următoarele rezultate : Structura Ordine și Liniște Publica (OP); Polițiștii locali au aplicat un număr de 47 sancțiuni; Structura Circulație pe Drumurile Publice (CR)Mai mult


În sprijinul investițiilor

La inițiativa prefectului Călin Petru Marian, la Instituția Prefectului s-a înființat ”Biroul pentru investitori”, care va sta la dispoziția tuturor celor interesați cu informații utile privind oportunitățile de investiții în județul Hunedoara. Noul compartiment intern se dorește a se constitui într-un „HUB” de informații publice importante pentru investitori și s-a format cu personal existent în cadrul instituției, specializat în proiecte publice pentru dezvoltarea localităților, cu finanțări din diferite surse: agenți economici români sau din străinătate sau proiecte cu finanțare mixtă, public – privat. Principala sarcină a personalului din cadrul birouluiMai mult


Ședință extraordinară a CJ Hunedoara, în sistem videoconferință

Am convocat, ieri, o ședință extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara, în sistem videoconferință pentru a adopta noi hotărâri necesare bunei funcționări a administrației județene. Una dintre hotărârile adoptate vizează un proiect necesar pentru creșterea siguranței pacienților care beneficiază de tratament și îngrijire la Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Este vorba despre o investiție de 2,4 milioane de lei în cadrul căreia vor fi efectuate ample lucrări de modernizare a rețelelor electrice. Cred că acest lucru este necesar în condițiile în care, maiMai mult


Sălan: Întrebare către ministrul Mediului

Barajul de la Mihăileni este realizat în proporţie de 95%. M-am adresat ministrului Mediului pentru a afla când va fi finalizat şi restul de 5%: Stimate Domnule Ministru, Criza energetică din prezent a readus în atenţie necesitatea de a relua proiecte hidroenergetice ce sunt în stare avansată de construcţie, dar au rămas nefinalizate. Unul dintre acestea este şi Proiectul “Acumularea Mihăileni de pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara”. Construcţia barajului şi lacului de acumulare de la Mihăileni, aflat la 15 kilometri de municipiul Brad, la limita judeţelor Hunedoara şi Alba,Mai mult


Ziua Internațională a Poeziei

Întâlnire cu cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți poeți hunedoreni În ziua echinocțiului de primăvară, 21 martie, cu multă speranță în inimi, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat la Sala de Lectură o întâlnire cu cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți poeți hunedoreni. În urmă cu 23 de ani, la cea de-a 30-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), din toamna anului 1999, ziua de 21 martie a fost proclamată Ziua Internațională a Poeziei.Mai mult


Acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune

Complexul Energetic Hunedoara va primi un ajutor de stat în cuantum de 43,2 milioane lei în acest an pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive Lonea şi Lupeni, a informat Guvernul. În şedinţa de vineri a Cabinetului Ciucă a fost aprobată o hotărâre de Guvern privind acordarea ajutorului de stat pentru 2022 pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara – S.A., în insolvenţă. „Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor excepţionale ale unităţilor intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu suntMai mult


Dimensiunea fenomenului de abandon al studiilor universitare

Decizia Ministerului Educației ca universitățile să reia cât mai rapid predarea cu prezență fizică, după încetarea stării de alertă, a adus în discuția publică o chestiune evitată, în bună măsură, în dezbaterile privind învățământul superior: măsura în care studenții abandonează studiile. Aceasta a fost invocată, ca posibil efect negativ major al trecerii inopinate din online în offline, atât de lideri universitari, cât și de organizații studențești. Un nou raport, realizat sub umbrela instituției care se ocupă cu finanțarea învățământului superior (UEFISCDI), aduce la zi informații ce dau dimensiunea fenomenului deMai mult