Meniu Principal

vineri, iunie 17th, 2022

 

Hunedoara – Primele 2 staţii de încărcare pentru autovehicule electrice

Primăria municipiului Hunedoara în colaborare cu Munev România a montat și dat în folosință primele 2 staţii de încărcare pentru autovehicule electrice. La o lună de la prima utilizare a acestora putem spune că hunedorenii, dar și turiștii sosiți la Hunedoara cu mașini electrice le folosesc din plin, cu succes, deoarece aceștia își doresc și contribuie prin folosirea mașinilor electrice, la un mediu durabil. Vă reamintim că o staţie este amplasată în Centrul Vechi al oraşului, la intrarea în „clădirea nouă” a Primăriei (B-dul Libertății 26), iar cea de-a doua,Mai mult


Guvernul a aprobat OUG care reglementează Măsura 4.1.1.

Tipurile de sprijin – Peste 400 milioane de euro astfel: Măsura 1 – Granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii Fonduri alocate: 59,69 milioane euro, din POC și de la bugetul de stat Valoarea granturilor: între 50.000 euro și 200.000 euro, cel mult de cinci ori cifra de afaceri din 2019. Microîntreprinderile vor trebui să asigure cofinanțare de 5%, întreprinderile mici -10%, iar întreprinderile mijlocii – 15%. Cine poate contracta granturile: entitățile care își desfășoară activitatea din Clasa P – Invățământ, Clasa Q – Sănătate și asistența socială,Mai mult


Vizită la Memorialul Victimelor Holocaustului

„Fără memorie, nu există cultură. Fără memorie, nu ar există nici civilizaţie, nici societate, nici viitor.” Ellie Wiesel Am încheiat delegația în Statul Israel cu o vizită la Yad Vashem: World Holocaust Center, Jerusalem – Memorialul Victimelor Holocaustului. Nu sunt prima dată aici, iar de fiecare dată simt emoții puternice când pășesc în acest loc și revăd suferința poporului evreu. În același timp, memorialul este un testament al puterii și al spiritului unor oameni care au trecut prin provocări imense. Doresc să le adresez mulțumiri E.S. domnului ambasador Radu IoanidMai mult


Drum reabilitat spre Peştişu Mic

Drumul care face legătura între localitatea Peştişu Mic şi DJ 687 spre Hunedoara sau Sântuhalm a fost reabilitat de instituţia care-l administrează, Consiliul Judeţean Hunedoara. Bobouțanu: CJ Hunedoara, un partener important şi onest al municipiului Hunedoara   „De multe ori am fost întrebaţi de ce nu intervenim şi pe acel drum, multă lume considerând că ar fi fost de datoria Primăriei Hunedoara să facă asta. De fiecare dată am răspuns că nu putem să-l reabilităm noi, pentru că ar fi nelegal dar am şi promis că vom face diligenţele necesare laMai mult


Eveniment cultural dedicat poeziei

La Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, va fi lansat cel de-al treilea volum de poezie semnat de Daciana Cosmina Lazăr, intitulat „Tatuajul sufletului”, apărut la Editura Karina din Deva. Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 23 iunie 2022, ora 1700, la Sala de Lectură, un eveniment cultural dedicat poeziei și iubitorilor acesteia: va fi lansat cel de-al treilea volum de poezie semnat de Daciana Cosmina Lazăr, intitulat „Tatuajul sufletului”, apărut la Editura Karina din Deva. Autoarea, de profesieMai mult


Interviu acordat de Viorel Salan, parlamentar PSD

Viorel Salan: “Elevii Liceului Agricol din Geoagiu vor avea spaţii corespunzătoare pentru a efectua practica” Discuţiile directe  cu reprezentanţi ai administraţiei locale pot duce la redactarea de iniţiative legislative noi care să rezolve probleme ale comunităţilor locale ce trenează de prea mult timp. A fost tema interviului acordat de Viorel Salan, parlamentar PSD, secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor. Aţi iniţiat recent un proiect de act normativ referitor la ce a mai rămas din baza materială a fostei Staţiuni de cercetare-dezvoltare pomicolă Geoagiu.Mai mult