Stroia Tiberiu
Festivalul Praznicul de Pită nouă
Tinerii ruteni din ansamblul Holubok din Peregu Mare, județul Arad au răspuns cu drag la invitația lansată de către Consiliul Local Pecica de a participa la cea mai veche si populara sărbătoare a pecicanilor. Suntem mândrii ca Ansamblul Holubok a luat parte la aceasta mare sărbătoare care s-a manifestat in perioada 16-20 august 2023. Programul variat a cuprins concerte, competiții sportive si culinare si bineînțeles Sfințirea pâinii noi. Ne bucuram sa știm ca am luat parte la acest eveniment care se petrece an de an si este unul foarte asteptat!
PLAFONAREA PREȚURILOR LA ENERGIE
Prețurile la energie vor rămâne plafonate până în 2025, așa cum este prevăzut în legislația promovată de PSD și adoptată de Guvern. Este o decizie asumată clar de premier. Creșterile speculative ale prețurilor la energie și la alimente au fost cele două surse principale ale inflației. PSD a venit cu soluții în ambele cazuri, iar inflația a ajuns deja la o singură cifră. Deci măsurile PSD au fost bune. Este absurd să renunțăm la ele, cel puțin până când stabilizăm economia națională o Declarația ministrului Energiei- cu privire la faptulMai mult
Festivalul Pădurenilor „Drăgan Muntean”
Ediția cu numărul 42, se va desfășura în zilele de 26 și 27 august 2023. Vă invităm să luați parte la evenimentul care contribuie la păstrarea vie a memoriei celui care a fost mai mult decât un ambasador al portului, tradițiilor și cântecului popular hunedorean, Drăgan Muntean. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Primăria și Consiliul local al comunei Bunila, Primăria și Consiliul local al comunei Ghelari. Festivalul debutează sâmbătă,Mai mult
Ediția a IV-a a Salonului Internațional INVENTCOR, la Deva
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită în perioada 14 – 16 septembrie 2023, la ediția a IV-a a Salonului Internațional INVENTCOR care se va desfășura la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Evenimentul este organizat de Asociația CORNELIUGROUP, în colaborare cu Facultatea de Inginerie Hunedoara – Universitatea Politehnica Timișoara . Președintele fondator al asociației CORNELIUGROUP este prof. dr. Corneliu Birtok Băneasă, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii, cu nenumărate premii și distincții obținute la cele mai mari Saloane Internaționale de Invenții. Evenimentul esteMai mult
Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Generale nr. 5, avansează
Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Generale nr. 5 de pe strada Scărișoara, care aparține de Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” din Deva avansează în ritm susținut. După ce au finalizat lucrările interioare de dezafectare (demontare uși, gresie, faianță, răzuit pereți etc.), echipele constructorului au demarat lucrările propriu-zise. La exterior se lucrează la reabilitarea termică a clădirii. În această săptămână se va începe deja aplicarea tencuielii decorative. Se lucrează și la izolația termică a acoperișului. Constructorul lucrează și la instalația de hidranți exterioară. De asemenea, se sapă fundația pentruMai mult
Președintele CJ Hunedoara condamnă comportamentul jignitor, agresiv și antisocial
Consiliul Județean Hunedoara își exprimă poziția cu privire la limbajul trivial inacceptabil folosit de unii membri ai galeriei echipei FC Corvinul la adresa jucătorilor de fotbal din Valea Jiului: asemenea comportamente sunt complet incompatibile cu valorile și etica sportului. Suntem ferm angajați în promovarea unei atitudini civilizate, atât pe teren cât și în afara lui, și condamnăm orice formă de violență verbală sau comportament neadecvat. Fotbalul este un sport de echipă, iar toți cei implicați trebuie să se comporte cu demnitate și să manifeste respect față de ceilalți. Solicit autoritățilorMai mult
PREMIERUL CIOLACU LA REUNIUNEA ȘEFILOR DE STAT ȘI DE GUVERN DIN SUD-ESTUL EUROPEI
Premierul Marcel Ciolacu va solicita o finanțare suplimentară, de 1,4 miliarde de euro, din bani europeni, pentru dezvoltarea infrastructurii portuare românești și a celei de transport, astfel încât să poată fie asigurat tranzitul rapid al unei cât mai mare cantități de cereale ucrainene, în beneficiul pieței mondiale. Șeful Executivului va insista pentru implicare și acțiune de la nivelul Comisiei Europene pentru admiterea României în Schengen o Acestea sunt cele două teme majore pe care premierul României le va ridica la reuniunea șefilor de stat și de guvern de la AtenaMai mult
PROTESTUL DE LA POȘTA ROMÂNĂ
Responsabil pentru nemulțumirile angajaților este actualul director general interimar al Poștei Române. A dispus concedieri, abuziv și arbitrar, a ignorat legea, a refuzat dialogul social, a sfidat salariații prin comportamentul său…pe scurt s-a comportat ca un vătaf pe moșie și acum culege roadele! De altfel, prim ministrul a dispus Corpului de Control să investigheze toate aceste aspecte semnalate de sindicate. Ministrul de resort, Bodgan Ivan, de la PSD, se opune ca oamenii să fie dați afară! Viorel Sălan, deputat PSD
DEVA: Autobuzul cu Jazz
Miercuri, 23 august 2023, devenii vor avea parte de o surpriză plăcută. În avanpremiera evenimentului Deva Jazz Fest, în oraşul nostru va circula ,,Autobuzul cu Jazz”. Călătorii care se vor urca în autobuzul care circulă pe linia nr. 6 (Gară-Casa de Cultură-Spitalul Judeţean-Policlinica Veche-Minerului şi retur) vor putea asculta live trupa de jazz „Young Jazz Deva”. Maşina va pleca la ora 11:00 din zona Gării Deva. În ,,Autobuzul cu Jazz” va urca şi Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, care îi va însoţi pe membrii trupei pe tot traseul. Organizatorii acestuiMai mult
Complexul Energetic Valea Jiului această viitoare “gaură neagră” pregătită să hrănească activul de partid
După ce au pus Termocentrala Mintia pe “butuci” și au vândut-o pe nimic, politrucii din județ pregătesc un loc călduț, bine plătit, activului de partid pus în fruntea Complexului Energetic Hunedoara. Activ de partid pe care probabil îl vom vedea la conducerea viitorului complex energetic. Totul pe spatele minerilor care trudesc și își riscă viața pe niște salarii de mizerie. Complexul Energetic Valea Jiului o entitate fantomă ce urmează să fie „hrănită” din banii contribuabililor cu peste 10 milioane de euro Naivilor care încă mai cred că acest vestit ComplexMai mult

