Meniu Principal

PLAFONAREA PREȚURILOR LA ENERGIE

Prețurile la energie vor rămâne plafonate până în 2025, așa cum este prevăzut în legislația promovată de PSD și adoptată de Guvern. Este o decizie asumată clar de premier.
Creșterile speculative ale prețurilor la energie și la alimente au fost cele două surse principale ale inflației. PSD a venit cu soluții în ambele cazuri, iar inflația a ajuns deja la o singură cifră. Deci măsurile PSD au fost bune. Este absurd să renunțăm la ele, cel puțin până când stabilizăm economia națională
o Declarația ministrului Energiei- cu privire la faptul că această plafonare s-ar putea restrânge la consumatorii vulnerabili- nu s-a referit la momentul actual. Ministrul Energiei a formulat doar un scenariu pentru viitor legat de discuțiile la nivel european.
o Dar chiar ministrul Energiei a subliniat în același interviu că România va menține schema de plafonare până în 2025, iar ulterior, dacă se va pune problema ea va fi restrânsă la categoria consumatorilor vulnerabili.