Stroia Tiberiu
DEVA: Ceremonia de absolvire a Promoției 2025 a Facultății de Asistență Medicală Generală

La Deva a avut loc ceremonia de absolvire a Promoției 2025 a Facultății de Asistență Medicală Generală – extensia Deva, din cadrul UMF „Victor Babeș” Timișoara. La festivitatea găzduită în aula Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a fost prezent, din partea Consiliului Județean Hunedoara, vicepreședintele Alin Țambă. În cadrul intervenției sale, vicepreședintele Alin Țambă a transmis mesajul de felicitare din partea președintelui Laurențiu Nistor și a punctat numeroasele investiții pe care Consiliul Județean Hunedoara le-a realizat în cele trei unități sanitare din subordine: Spitalul Județean de Urgență Deva, sanatoriile din BradMai mult
CSM Deva: Memorialul „Mircea Sîrbu” – un omagiu adus pasiunii pentru fotbal

Pe Stadionul Cetate din Deva, Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, în colaborare cu clubul nostru CSM Deva, a organizat cu emoție și respect Memorialul „Mircea Sîrbu”, eveniment dedicat memoriei unui om care a iubit cu adevărat fotbalul. La competiție au participat patru cluburi: CSM Deva ACS Viitorul Șoimuș ACS Stars Academy Călan CSM Dacia Orăștie Micii fotbaliști au demonstrat pasiune, dăruire și fair-play, oferindu-ne tuturor un spectacol plin de energie și entuziasm. La finalul meciurilor, toți copiii au fost răsplătiți cu medalii oferite de AJF Hunedoara, înmânate de: Cristian PetreanMai mult
CJ Hunedoara: Ana Olariu validată în funcția de consilier județean

Astăzi, 30 iunie 2025, doamna Ana Monica Olariu (PNL) a fost validată în funcția de consilier județean și a depus jurământul în debutul ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara. Ana Monica Olariu este originară din orașul Călan și este antreprenor. Ana Monica Olariu ocupă locul rămas vacant după demisia consilierului județean Adrian Zvâncă, numit secretar de stat cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Proiectele de hotărâre dezbătute și aprobate în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean Hunedoara pot fi consultate la următorul link: https://www.cjhunedoara.ro/…/868-sedinta-30-iunie-2025
DEVA: Hramul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

„Am avut bucuria de a participa la hramul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, un loc plin de istorie, credință și frumusețe spirituală. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la altarul de vară de un sobor de ierarhi: Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Construită în anul 1861,Mai mult
Comunicat de presă – Blocul Național Sindical: Nu vom mai tolera discursul anti-salariat

În ultima perioadă asistăm la o ofensivă sistematică a așa-zișilor „specialiști” care ne spun, cu o falsă superioritate morală, că salariile din România sunt prea mari, că sectorul public este gras și leneș, iar salariații, niște profitori ai sistemului. Nimic mai fals. Și nimic mai toxic pentru o societate care se vrea democratică, echitabilă și bazată pe muncă decentă. Tuturor celor care vă prefaceți că analizați economia, dar în realitate faceți un lobby cinic în favoarea capitalului lacom: NU, problema României nu este că se plătesc salarii prea mari, ciMai mult
„Diplomă de merit” pentru Flavia Faur- locul III la Box Feminin- Cupa României

„Ne mândrim cu performanța tinerei noastre campioane! O felicităm pe Faur Andra Flavia pentru obținerea locului 3 la Cupa României de Box Feminin! În cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, i-am oferit o diplomă de merit, ca semn de recunoaștere pentru munca, ambiția și determinarea ei. Mulțumim și antrenorilor care au fost alături de ea, oferindu-i sprijin, îndrumare și încredere în drumul spre performanță! Felicitări, Andra! Îți dorim mult succes în continuare și cât mai multe medalii!”, Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior
Blocul Național Sindical: Politicul reduce femeile și tinerii la tăcere

Decizia Partidului Național Liberal, luată sâmbătă în cadrul Consiliului Național, de a elimina dreptul de vot pentru Organizația de Femei și Organizația de Tineret în Biroul Politic Național, ne oferă, din păcate, un exemplu perfect despre cum se construiește regresul sub masca modernizării. Este o decizie care nu doar marginalizează două categorii esențiale pentru viitorul României – femeile și tinerii –, dar transmite un mesaj periculos: acela că reprezentarea nu mai contează și că vocea celor care luptă pentru echilibru, incluziune și drepturi reale poate fi eliminată prin simplu votMai mult
Iulie 2025- Calendarul evenimentelor la Deva

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită să trăiți o lună plină de evenimente, muzică, dans, emoție și bucuria de a fi împreună! Fiți parte din povestea urbană care transformă orașul în scenă!
DEVA: 26 iunie, Ziua Drapelului Național marcată în Piața Tricolorului

26 iunie, la Deva, în Piața Tricolorului, s-a desfășurat ceremonialul militar și religios cu prilejul Zilei Drapelului Național. Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat la eveniment de vicepreședintele Alin Țambă. Ziua Drapelului Național a fost stabilită oficial prin Legea nr. 96/1998 și este marcată anual pe 26 iunie prin ceremonii militare, intonarea imnului și arborarea tricolorului în instituțiile publice. Adoptat oficial ca drapel al României în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul are o istorie mai veche, fiind întâlnit și pe steagurile Țărilor Române în diverse forme și combinații deMai mult