Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

DEVA: FesTeen Mania – cel mai mare festival al tineretului din România

Este mai mult decât un festival. Este o explozie de culoare, muzică, libertate și vise. Este locul unde adolescenții devin vedete, iar tinerii se simt văzuți, auziți, iubiți. De la artiști care dau voce generației Z, food trucks, activități interactive, dans și vibe de neuitat – FesTeen Mania e capitala distracției pentru toți cei care simt că pot schimba lumea.  Pentru că tineretul merită un festival al lui, cu el și despre el. Pentru că atunci când îți pasă de generația următoare, îi creezi spațiul să strălucească. Ne vedem la FesTeen ManiaMai mult


Apa Prod Deva anunță demararea proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată


Uniunea Culturală a Rutenilor din România a organizat al XVIII-lea Congres Mondial al Rutenilor

 Uniunea Culturală a Rutenilor din România a avut onoarea de a organiza cel de-al XVIII-lea Congres Mondial al Rutenilor – pentru a treia oară în istorie, România fiind gazda acestui eveniment de suflet!  Evenimentul a avut loc într-un cadru deosebit – Palatul Parlamentului din București – și ne-am bucurat să fim onorați de prezența reprezentanților Administrației Prezidențiale, Camerei Deputaților și Guvernului României. Au participat delegați ruteni din întreaga lume: SUA, Canada, Polonia, Ucraina, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croația, și, desigur, delegatia din România! În paralel, s-a desfășurat și cea de-aMai mult


Summitul pentru Siguranță – Prevenirea și Combaterea Consumului de Substanțe în rândul Copiilor și Tinerilor

Am participat și organizat Summitul pentru Siguranță – Prevenirea și Combaterea Consumului de Substanțe în rândul Copiilor și Tinerilor. Acest proiect a fost inițiat în urmă cu câteva luni, alături de colega mea, deputat Ioana Ramona Bruynseels, și susținut de alți colegi din Parlamentul României. Am pornit această campanie din convingerea că lupta împotriva consumului de droguri trebuie să fie o prioritate națională. Astăzi, am reușit să aducem la aceeași masă actori-cheie: reprezentanți ai instituțiilor statului, ONG-uri care lucrează în linia întâi – în stradă, în școli, în comunități –Mai mult


Ansamblul Folcloric „Drăgan Muntean” – tradiția Hunedoarei trăiește prin dansul și cântecul lor

 Într-o lume în care ritmul cotidian tinde să ne îndepărteze de rădăcini, există oameni care aleg, cu inima, să țină aprins focul tradiției. Un astfel de exemplu este Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, format din tineri talentați care poartă cu mândrie costumul popular, dansul și cântecul transmis din generație în generație.  Sub coordonarea atentă și pasionată a coregrafului Cătălin Bălan, dansatorii Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” formează o adevărată familie, în care fiecare pas, fiecare mișcare, fiecare surâs din timpul unui joc popular spune o poveste – povestea județului Hunedoara,Mai mult


70 de ani de artă vizuală hunedoreană – o prezență remarcabilă la Viena

Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, susține promovarea valorilor culturale locale și a artiștilor plastici hunedoreni pe plan internațional.  Miercuri, 18 iunie 2025, ora 18:00, la Five Plus Art Gallery din Viena, va avea loc vernisajul expoziției de grup „Present Continuous”, un eveniment aniversar organizat cu prilejul împlinirii a 70 de ani de activitate a Filialei Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.  Expoziția aduce în prim-plan creațiile artiștilor vizuali hunedoreni – continuatori ai unei tradiții artistice solide, începută cu pași timizi în ValeaMai mult


Start de Vară la Deva: Muzică, Energie și Show-uri Live la Deva Summer Music 2025

Duminică 22 iunie 2025, Piața Cetății devine epicentrul distracției. Deva Summer Music 2025 – festivalul care aduce energie vibrantă, artiști de top și o atmosferă de neuitat! Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită să vă alăturați acestui super eveniment. Vino cu gașca ta și lasă-te prins de vibe-ul verii în inima Devei! E momentul să trăiești muzica la intensitate maximă, să dansezi și să creezi amintiri alături de artiștii tăi preferați.  Line-up plin de adrenalină: • 18:00 – What’s Up: Debutul serii cu forță și goodMai mult


Exploatarea Culturală Petrila: Oportunități de dezvoltare pentru pe baza programelor ADR Vest

Împreună cu colegii din Consiliul Județean, Primăria Petrila, precum și cu reprezentanți ai ADR Vest și ITI Valea Jiului, ne-am întâlnit la Exploatarea Culturală Petrila pentru a analiza oportunitățile de dezvoltare a acestui spațiu cu valoare istorică și potențial major. Discuțiile s-au concentrat pe direcțiile de valorificare durabilă a fostei exploatări miniere, în contextul Tranziției Juste și al programelor de dezvoltare regională coordonate de ADR Vest. Hub-ul de robotică, clădirile declarate monumente istorice și spațiile ce urmează să fie renovate ne dau speranță pentru continuarea activității în fosta mină Petrila,Mai mult


Tiberiu Barstan, deputat AUR: România se împrumută cu peste un miliard de euro în fiecare lună

Încă un împrumut: Statul a luat 805 milioane lei de la băncile din România. Statul român funcționează pe datorie. Am vândut resursele, iar acum plătim lunar nota – din ce în ce mai scump. Ne împrumutăm constant, dar nu vedem spitale noi, școli moderne sau autostrăzi. În schimb, vedem: un aparat bugetar umflat, pensii speciale, sporuri aberante, privilegii pentru „speciali” – toate plătite din munca celor corecți. Această guvernare nu are soluții! Are doar datorii.  Lunar, România se împrumută cu peste un miliard de euro. Nu pentru dezvoltare, ci pentru:  pensii speciale dobânziMai mult


Opera Nights 2025, patru localități, două premiere absolute

Dragi melomani din județul Hunedoara și din toată țara, programul Opera Nights 2025 a fost definitivat, pus în acord cu alte evenimente organizate de autoritățile locale, astfel încât să nu se suprapună cu acestea. Primul spectacol va fi la Hunedoara, joi, 24 iulie, constituind practic începutul Zilelor Hunedoarei. La Hunedoara se va juca Forța destinului, operă de Giuseppe Verdi, prezentată în premieră în festivalul Opera Nights. Pe 25 iulie, Orăștie va găzdui Elixirul dragostei. Pe 26 iulie, la Petrila, va fi Gala de operă. Exploatarea Culturală Petrila a dovedit căMai mult