Stroia Tiberiu
Călin Marian, senator PNL: Îmi reafirm sprijinul total pentru reforma începută de Ilie Bolojan
O reformă care trebuia făcută! România are nevoie de curaj, de decizii ferme și de o guvernare care să pună capăt risipei și să construiască pe termen lung. Această reformă nu este ușoară, dar este necesară. Iar PNL este singurul partid care și-a asumat cu adevărat modernizarea României, indiferent de opoziția populistă sau de zgomotul mediatic al unora. Mergem înainte cu responsabilitate Susținem o Românie care se dezvoltă, nu una care bate pasul pe loc Îmi reafirm sprijinul total pentru reforma începută de Guvernul condus de Ilie Bolojan și înMai mult
Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara: Testări și înscrieri la Școala Populară de Artă
DETALII:
La Teatrul Național din Timișoara a început o nouă stagiune
Din nou împreună, spectatori alături de actorii Teatrului Național din Timișoara, stagiunea 2025-2026 se deschide cu un program consistent de spectacole și cu o serie de proiecte de viitor. Primul titlu al stagiunii este spumosul spectacol ADEVĂRUL de Florian Zeller, în regia lui Radu Iacoban, spectacol programat marți, 9 septembrie, de la ora 19, în Sala Mare, fiind urmat de emoționantul AEROPORT de Ștefan Caraman, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia, care va deschide Studio UȚU miercuri, 10 septembrie, ora 19. Joi, 11 septembrie, de la aceeași oră, ne reîntoarcem înMai mult
Nicolae Mincea, vicepreședinte AUR Hunedoara: Spectrul șomajului, sărăcirii și disperării se întinde ca o tumoare malignă și în zona Bradului
„Pierderea locurilor de muncă prin închiderea unor unități de producție are un efect devastator pentru comunitățile din județul Hunedoara, acest fenomen fiind o constantă a ultimelor decenii și, din câte se pare, nu încetează. După problemele din Hunedoara, de la ArcelorMittal, și cele din Valea Jiului (cu privire la care voi reveni, în curând), spectrul șomajului, sărăcirii și disperării se întinde ca o tumoare malignă și în zona Bradului. Am participat, împreună cu Florin Nuțea, liderul Sidicatului Liber KSS-RO din cadrul Joyson Safety System Ribita SRL, la o întâlnire cuMai mult
Primarul municipiului Deva prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar
„Școala… Certitudinea unei comunități puternice se construiește aici. Speranța, emoția începutului de drum, performanța și consistența își au casa aici. Azi, a început un nou an școlar cu bucuria acelora care știu că niciun efort făcut în direcția performanței nu rămâne nerāsplātit. Să aveți un an școlar cu certitudinea performanței!”, a transmis Lucian Rus pe pagina de socializare Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva
DEVA: Târgul Colecționarilor a 73-a ediție își așteaptă iubitorii de istorie și rarități
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită la Târgul Colecționarilor – ediția a 73-a, un eveniment cu tradiție, dedicat pasionaților de frumos, istorie și obiecte rare. Evenimentul este organizat de Asociația Colecționarilor Hobby Club „Decebal” din Deva, sâmbătă, 27 septembrie, între orele 07:00 – 13:00, în holul mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Târgul reunește colecționari din întreaga țară, oferind vizitatorilor șansa de a explora și achiziționa piese deosebite din domenii variate: Filatelie Cartofilie Numismatică cartele telefonice Insigne obiecte de artă Suveniruri reviste de colecție TârgulMai mult
Ansamblul Folcloric Cerbălana prezent în Grecia la un prestigios festival internațional
Ansamblul Folcloric Cerbălana este în Grecia, unde participă la un prestigios festival internațional desfășurat în stațiunea Paralia. Evenimentul reunește artiști din mai multe țări, iar participarea ansamblului reprezintă o ocazie importantă de promovare a tradițiilor și dansurilor populare românești pe o scenă internațională. Ansamblul Folcloric Cerbălana VIDEO: https://www.facebook.com/100063709042381/videos/1396403904786377
COMUNA CRIȘCIOR: Microbuz electric pentru transportul elevilor
Vești bune pentru elevii din Crișcior! Primăria Comunei Crișcior a preluat astăzi un microbuz electric nou, care va deservi elevii de la Liceul Tehnologic „Crișan” Crișcior. Microbuzul face parte din proiectul „Transport verde – microbuze electrice pentru elevi în județul Hunedoara”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta Educație, derulat de Consiliul Județean Hunedoara. Noul microbuz are 16+1 locuri, autonomie de 465 km și este dotat cu rampă și spațiu special pentru accesul persoanelor cu dizabilități, asigurând astfel un transport modern, sigur și prietenos cu mediul pentruMai mult

