Meniu Principal

AUREL VLAICU – EROU AL NAȚIUNII ROMÂNE

L-am omagiat pe Aurel Vlaicu chiar in satul in care s-a nascut – Satul “Aurel Vlaicu” (fost Binținți), județul Hunedoara.
La eveniment au participat Primarul oraşului Geoagiu, Vasile Cărăguț, colegul deputat Ilie Toma, Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara Alin Țambă, primari, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, numeroși locuitori ai satului.
În intervenția mea, am subliniat faptul că a devenit o tradiție să îl omagiem astăzi pe Aurel Vlaicu, cel numit pe drept – pionierul aviației românești.
Dar anul acesta ceva foarte important s-a schimbat.
Anul acesta îl omagiem pe Eroul Național Aurel Vlaicu, titlu conferit prin Legea 88 din 10 aprilie 2024, de către Parlamentul României.
Am propus ca dată pentru declararea drept erou național ziua de 17 iunie, deoarece în acea zi a anului 1910, inginerul aviator a efectuat primul său zbor, la București, pe câmpul Cotroceni, cu aeroplanul Vlaicu I, conceput de Aurel Vlaicu în arsenalul armatei, fiind primul aeroplan realizat pe pământul României.
Din aceste motive, data de 17 iunie a fost considerată ziua de naștere a aviației române, astfel că o perioadă îndelungată, în această zi a fost sărbătorită ziua aviației române (1964-2004).
Trebuie să mărturisesc sincer că ideea acestei inițiative legislative a avut la bază preocuparea președintelui CJ Hunedoara Laurențiu Nistor pentru tot ce înseamnă conservarea istoriei la nivelul județului nostru, dar și sentimentul personal că din această tradiție, la care am participat de multe ori, lipsește ceva.
Lipsea recunoașterea legală a valorii naționale care este Aurel Vlaicu pentru toți românii.
Și de aceea, împreună cu colegii mei parlamentari social-democrați de Hunedoara deputat Natalia Intotero și deputat Ilie Toma, am decis să promovăm acest act normativ prin care lui Aurel Vlaicu să i se confere prin lege titlul onorific de „Erou al Națiunii Române”.
Aceasta este în primul rând o recunoaștere a reușitelor sale extraordinare în domeniul aeronauticii care l-au inclus în rândul inovatorilor celebri la nivel mondial, în primele decenii ale secolul al XX-lea.
Folosesc acest prilej pentru a le mulțumi colegilor mei parlamentari care m-au sprijinit necondiționat pentru finalizarea acestui demers obligatoriu și necesar.
Le mulțumesc de asemenea tuturor parlamentarilor de la toate partidele care au votat în favoarea acestei legi.
Nu în ultimul rând doresc să aduc mulțumiri reprezentanților Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeului Militar Central, Statului Major al Forțelor Aeriene și Academiei Române, pentru sprijinul acordat în documentarea ce am realizat-o, în promovarea proiectului de lege.
Știm cu toții că Aurel Vlaicu a fost un inventator talentat și un pilot curajos.
Temerar, modest, ambițios, visător, un inginer talentat, creativ și, mai presus de toate, un mare patriot.
Doresc să amintesc aici că pionierul aviației românești a intuit potențialul tactic al invențiilor lui și a construit primul aeroplan militar cu care a realizat și primul zbor sub egida Armatei Române.
Pe cât de scurtă a fost viața lui Aurel Vlaicu, pe atât a fost de intensă.
Din păcate, destinul său s-a frânt brusc, prea repede pentru cât de multe avea de oferit României această minte genială.
Aurel Vlaicu a plătit cu propria tinerețe și viață dreptul de a-și transforma visul în realitate.
Moartea i s-a tras tot de la neobosita pasiune pentru zbor. Visul lui era să treacă în zbor Munții Carpați și să ajungă la Serbările Astrei de la Orăștie, dar tentativa aceasta s-a sfârșit tragic în 13 septembrie 1913, la Bănești, județul Prahova.
Prin jertfa sa, în timp ce încerca să depășească bariera Carpaților care separa Ardealul de Regatul României, Aurel Vlaicu devenise un simbol al dorinței de unire a tuturor românilor.
S-a născut şi a zburat. A zburat şi s-a prăbuşit. S-a prăbuşit şi a renăscut.
Aurel Vlaicu a fost și va rămâne pentru totdeauna geniul aviației românești.
Aurel Vlaicu este cu siguranță un model de urmat pentru tinerii de azi. A dat dovadă de calități umane absolut extraordinare care sunt fundamentul oricărei cariere de succes. Tenacitatea, determinarea, o curiozitate vie, un spirit creativ copleșitor și o dorință aprinsă de a-și împlini visul cel mai îndrăzneț, la acea vreme considerat imposibil de atins, acela de a zbura.
Toate acestea țes laolaltă un model personal demn de urmat și azi, în era tehnologiilor avansate și a inteligenței artificiale.
Moștenirea lui este unică. Ea trebuie păstrată vie și apreciată de generațiile viitoare.
A fost o obligație istorică, militară și culturală să onorăm prin lege contribuțiile sale.
Nu există nicio îndoială că Aurel Vlaicu merită cu prisosință titlul de “Erou al Naţiunii Române”. Iar promulgarea acestei legi ne-a oferit nouă, hunedorenilor, și nu numai nouă posibilitatea de a sărbători cum se cuvine nu numai pe Aurel Vlaicu ca Erou al Națiunii Române, ci și primul lui zbor pe pământ românesc.
Viorel Sălan, deputat PSD