Meniu Principal

Angajații Salubprest Hunedoara continuă igienizarea scărilor de bloc și montarea covorașelor cu dezinfectanți

Și săptămâna aceasta vom insista pe igienizarea tuturor aleilor, străzilor și trotuarelor din municipiul Hunedoara

În plus, angajații Salubprest Hunedoara continuă igienizarea scărilor de bloc și montarea covorașelor cu dezinfectanți ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus în municipiul nostru!

Facem încă o dată apel și pe această cale la sportivii din municipiul Hunedoara care doresc să se ofere voluntari la acțiunile întreprinse de angajații Salubprest. Aceștia au nevoie de sprijin la urcarea utilajelor încărcate cu substanțele de igienizare(atomizoare) la etajele superioare ale blocurilor, în special a blocurilor turn, din municipiul nostru.

Demersul nostru trebuie susținut de către toți cetățenii orașului nostru care conform ordonanțelor militare în vigoare sunt obligați să renunțe la deplasările inutile pe stradă, să respecte recomandările pentru o conduită socială responsabilă, să mențină distanțarea socială pe toată perioada menținerii stării de urgență la nivel național și nu în ultimul rând să păstreze igiena mâinilor și a feței.

Prin aceste acțiuni ne conformăm cerințelor Guvernului României și am început, de săptămâna trecută, să punem în aplicare articolul 6 al Ordonanței Militare nr. 4/29.03.2020: „Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune. Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020”.

Angajații SC Salubprest Hunedoara au început, de săptămâna trecută,  acțiunile de igienizare a scărilor de bloc din municipiul Hunedoara.