Alimente gratuite de la Uniunea Europeană
Peste 600 de persoane defavorizate, din Deva, vor primi alimente gratuite de la Uniunea Europeană – din 5 decembrie 2022!
Direcţia de Asistenţă Socială Deva distribuie, începând de luni, 5 decembrie 2022, produsele alimentare (Tranşa a V-a) acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Devaforizate (POAD).
De ajutorul european vor beneficia 621 de familii și persoane singure care au domiciliul sau reședința în municipiul Deva.
Pachetele cu alimente se distribuie la CANTINA SOCIALĂ Deva (strada Titu Maiorescu, nr. 24 – intrarea principală), pe bază de BON DE ORDINE, după următorul PROGRAM:
–luni – joi, între orele 9:00-15:00
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2020, BENEFICIARII produselor alimentare gratuite sunt:
– persoanele care beneficiază de ajutor social (conform Legii nr. 416/2001, actualizată)
– persoanele care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei (conform Legii nr. 277/2010, republicată, actualizată)
DE REȚINUT! Potrivit legii, persoanele care se încadrează în ambele categorii vor beneficia de alimente aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării pachetelor.
După finalizarea distribuirii către beneficiarii de ajutor social şi alocaţie pentru susţinerea familiei, produsele alimentare vor fi distribuite, pe liste suplimentare, persoanelor cu dizabilităţi (grad grav și grad accentuat) care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Deva.
Distribuirea pachetelor se face către titularii beneficiului acordat, pe baza actului de identitate valabil (original şi copie) şi a certificatului de încadrare în grad de handicap (în copie; acolo unde este cazul).
Fiecare pachet cântăreşte 25,36 de kilograme şi conţine 12 produse alimentare, astfel:
– 5 kg făină albă de grâu
– 4 kg mălai
– 800 g paste făinoase
– 4 litri ulei
– 2 kg zahăr
– 4 kg orez
– 5 conserve carne de vită (1,5 kg)
– 3 conserve carne de porc (900 g)
– 5 conserve pateu de ficat de porc (1 kg)
– 2 borcane compot de fructe (1,44 kg)
– 1 borcan gem de fructe (360 g)
– 1 borcan gem de fructe dietetic (360 g)
Având în vedere greutatea pachetelor, Direcția de Asistență Socială Deva recomandă beneficiarilor să vină însoţiţi la ridicarea alimentelor sau să fie pregătiţi să le transporte.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.521 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Serviciul Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva