Meniu Principal

Activitatea desfășurată de către Direcția Poliția Locală Deva

În perioada 14.03.2022 – 20.03.2022, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr. 155/2010 Poliției Locale, coroborate cu prevederile HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare și funcționare a poliției locale și cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici (r) precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva, au acționat în raza de competență, înregistrând următoarele rezultate :

Structura Ordine și Liniște Publica (OP);

Polițiștii locali au aplicat un număr de 47 sancțiuni;

Structura Circulație pe Drumurile Publice (CR)

Polițiștii locali au aplicat un numar de 56 sancțiuni;

III. Structura Disciplina în construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului

Polițiștii locali au aplicat un numar de 10 sancțiuni;

Centrul Monitorizare Video Trafic

S-au preluat un număr de 39 sesizări telefonice, de asemenea operatorii din cadrul compartimentului operator trafic supraveghere, au dat un număr de 19 sesizări şi s-au efectuat 45 deidentificari în Baza Națională de Date.

Totodată au pus la dispoziție lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale probatoriu video în vederea soluționării unui număr de 2 dosare penale.

ALTE ACTIVITAȚI :

 Structura Ordine și Liniște Publică :

– polițiștii locali asigură transportul de valori de la Primăria Municipiului Deva la Trezorerie și retur;

– asigură transportul și protecția personalului din cadrul DPLEPSC, a ofițerului de stare civilă pentru buna desfășurare a activității de oficierea casătoriilor în afara sediului Casei Casătoriilor;

– asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin paza care se efectuează permanent la ușa de acces în Primaria Municipiului Deva;

– asigură protecția personalului din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, prin paza care se efectuează permanent la sediul instituției;

-însoțesc executorii judecătorești la evacuările din imobilele aparținând Primariei Municipiului Deva;

– au soluționat un număr de15 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat;

– audiență – 2 persoane;

– sesizări scrise – 1 răspuns;

– sesizări prin aplicaţia Deva 24 – 1 răspuns;

– răspund și soluționează sesizări telefonice venite prin Dispeceratul Poliției Locale;

De asemenea, prin efectuarea patrulelor mobile și pedestre, se previne săvârșirea eventualelor fapte de natură antisocială care ar putea periclita viața și integritatea persoanelor.

Structura Circulație pe Drumurile Publice

– participă zilnic la dirijarea circulaţiei în zonele unităţilor şcolare;

– au răspuns în scris la un numar de 2 sesizări;

– au răspuns prin aplicația Deva 24, la un număr de 4 sesizări;

– au soluționat un număr de 24 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat;

– au primit la audiențe 5 persoane;

– au soluţionat un număr de 19 sesizări de la operatorii din C.M.V.T.

– au soluţionat 2 petiţii;

– autovehicule fără stăpân/abandonate, monitorizate 3;

– autovehicule staţionate neregulamentar, ridicate 13;

– autovehicule fără stăpân/abandonate, ridicate de proprietary în urma somaţiei 2;

– au implementat 44P.V., în Baza Naţională de Date a Poliției Române.

Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului

– polițiștii locali efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu;

– polițistii locali verifică respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusive cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice;

– politistii locali verifică ridicarea deşeurilor menajere de operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite;

– politistii locali verificăl egalitatea activităţilor de comercializare a produselor, desfăşurate de operatori economici, personae fizice şi juridice autorizate şi producători particulari în pieţele agroalimentare si târguri, precum şi respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare;

În cadrul tuturor structurilor mai sus amintite se fac cercetări ori de câte ori este nevoie, pentru soluționarea cu celeritate a tuturor reclamațiilor scrise/telefonice venite din partea cetățenilor cât și a sesizărilor venite prin aplicația ,,Deva 24’’.

Direcția Poliția Locală Deva

 



« (Stirea anterioara)