Viorel Sălan: Guvernul Cîțu taie bani din bugetul Sănătății
În cea mai cruntă perioadă de pandemie, guvernul Cîțu taie cu inconștiență și cinism bani din bugetul Sănătății
Sunt cu 2,6 miliarde de lei mai puțin în bugetele ministerului și al CNAS, față de cât s-a cheltuit anul trecut. Degeaba încearcă guvernul să facă din negru, alb. Să amestece la grămadă bugetele naționale cu cele locale pentru
a-i ieși scamatoria așa-zisei majorări.
Ce face acest guvern al Austerității este o rușine națională fără precedent. Nicăieri în lume personalul medical nu a fost silit să iasă-n stradă, în plină pandemie, pentru a-și apăra drepturile, așa cum se întâmplă acum în România.
S-a ajuns până acolo încât guvernul Cîțu refuză să acorde drepturile legale cuvenite urmașilor celor aproape 100 de cadre medicale căzute la datorie în lupta cu COVID!