Alexandru Nazare: Avem un buget al relansării, robust, echilibrat, realist
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a prezentat proiectul de buget în comisiile reunite de buget – finanţe din Parlament.
”Acest buget este un buget al relansării, robust, echilibrat, realist. Majoritatea ministerelor au un buget mai mare faţă de 2020. Doar trei ministere au un buget mai mic. Cheltuielile cresc, anvelopa salarială nu înregistrează scăderi, nu cresc impozitele şi taxele. Sub nicio formă nu putem să vorbim despre austeritate având în vedere aceste date.
Din cauza măsurilor luate de guvernele PSD, rămânem singura ţară din Uniunea Europeană în procedura de deficit excesiv. Din acest motiv, trebuie să fim foarte prudenţi şi atenţi în privinţa acestei evaluări şi a recomandărilor specifice de ţară în următorii ani, nu doar în 2021. În 2019 am avut cel mai mare deficit bugetar din rândul statelor membre. Spațiul fiscal pentru stimulare a fost mult mai mic decât celelalte state.”