Interviu cu Sorin Marica, deputat PSD de Hunedoara: Măsurile guvernamentale pentru bătrâni şi tineri
Ajutorul asistat pentru persoanele în vârstă şi programele de sprijin pentru cei tineri reprezintă două dintre principalele axe pe care guvernanţii vor să le dezvolte. În interviul acordat cotidianului nostru, deputatul hunedorean Sorin Marica (foto) oferă câteva detalii.
– Este o vorbă românească: „bătrâneţe – haine grele“. A mai făcut guvernul ceva pentru bătrâni?
– Bătrâneţea este într-adevăr o perioadă foarte dificilă. Pe măsură ce anii se adună, corpul devine din ce în ce mai fragil în faţa bolii. Iar slăbiciunea fizică aduce şi suferinţă psihică. Soluţia rămâne ajutorul asistat. Din acest motiv, în ultima şedinţă de guvern, au fost aprobate două programe de interes naţional destinate persoanelor în vârstă. Prin primul program sunt stabilite condiţii mai bune în care sunt oferite servicii de îngrijire la domiciliu pentru bătrânii dependenţi şi vor fi înfiinţate noi unităţi de îngrijire la domiciliu în cadrul sau în subordinea serviciilor publice de asistenţă socială în unităţile administrativ-teritoriale unde acestea nu există. Cel de-al doilea program este destinat să ajute autorităţile locale să-şi îndeplinească atribuţiile privind organizarea, administrarea şi acordarea acestor servicii sociale în acele unităţi administrativ-teritoriale în care nu s-au înfiinţat sau nu au fost acreditate servicii publice de asistenţă socială. Sunt nişte programe de măsuri care au ca principal scop să asigure o viaţă mai bună persoanelor vârstnice singure sau ai căror membri de familie nu pot să le asigure îngrijirea.
– Dar pentru tineri aveţi vreo veste bună?
– Tinerii nu au fost nici ei uitaţi. Programul „Învesteşte în tine“ a primit girul guvernului. Principalii beneficiari ai programului sunt în primul rând tinerii cu vârste între 16 şi 26 de ani, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Aceştia pot accesa de acum încolo un credit în valoare de 40.000 de lei cu dobândă zero, garantat în proporţie de 80 la sută de stat. Prin creditul cu dobândă zero acordat prin programul guvernamental pot fi acoperite cheltuieli pentru o paletă largă de domenii, amintind educaţia, cultura, sportul sau locuinţele.
– Şi dacă ai depăşit vârsta de 26 de ani…
– Programul se adresează şi persoanelor cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională. Şi aceste persoane merită o şansă. Ele pot beneficia de credite de 35.000 de lei. Şi fie că ne referim la prima categorie, cei cu vârsta între 16 şi 26 de ani, fie că ne referim la cei cu vârsta între 26 şi 55 de ani, pot beneficia în plus de 20.000 de lei, dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului.
Poliana Mardari