Lista proiectelor câştigătoare la Bugetare participativă 2020: 9 idei pentru Deva
Devenii au votat proiectele de top la Bugetare participativă. Votul online s-a încheiat marţi, 30 iunie 2020.
Cele 9 proiecte pe care cetăţenii le-au ales pentru orașul lor se încadrează în domeniile Smart City; Educaţie; Infrastructură stradală: alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale; Amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă şi Amenajare spaţii publice.
Cel mai votat proiect (65 voturi) este „Rastele securizate de biciclete în cartierele de blocuri”.
Lista proiectelor câştigătoare:
- Rastele securizate de biciclete în carierele de blocuri – 65 voturi
- Smart Pole WiFi-ul cu energie solară – Deva Smart City – 62 voturi
- Pauză în mişcare! – 48 voturi
- Montare defibrilator automat în incinta Şcolii Gimnaziale „Andrei Şaguna” – 44 voturi
- Mai mult verde într-un oraş gri – 40 voturi
- Cişmea de apă stradală în parcul de joacă de pe strada Ion Creangă – 22 voturi
- Ghid digital „Deva City App” – 16 voturi
- Colectare selectivă a deşeurilor în parcuri – 10 voturi
- Reamenajarea locului de joacă din cartierul Gojdu (Aleea Pescarilor) – 6 voturi
Cele 9 proiecte declarate câştigătoare în programul de Bugetare participativă 2020 vor fi implementate de municipalitate în termen de maximum doi ani – după includerea în bugetul de venituri și cheltuieli, întocmirea documentaţiilor tehnico-economice (acolo unde este cazul) și aprobarea acestora de către Consiliului Local Deva.
În ediţia din acest an a procesului de Bugetare participativă derulat de Primăria Municipiului Deva au fost înscrise 34 de proiecte, dintre care 9 au fost declarate eligibile, intrând astfel în etapa de votare.
Primăria Municipiului Deva mulţumeşte tuturor cetăţenilor care s-au implicat în programul de Bugetare participativă. Devenii vor fi informaţi cu privire la toate etapele viitoare, până la realizarea proiectelor.