PSD anunță o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban
Liderii PSD au decis joi, în cadrul unei ședințe a conducerii partidului, să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, dacă executivul nu va crește pensiile cu 40% de la 1 septembrie.
Liderii PSD critică guvernul pentru împrumuturile făcute în acest an și susțin că sunt bani pentru mărirea punctului de pensie cu 40%.
“1.987.720 de pensionari, adică 40% din totalul pensionarilor României, au o pensie mai mică de 1000 de lei.
Majorarea pensiilor este o necesitate obiectivă.
Puterea de cumpărare a pensionarilor s-a prăbușit în timpul pandemiei. Faptul că nu avem o economie autentică de piaţă bazată pe relaţia dintre cerere şi oferta s-a văzut clar.
Cererea de produse a scăzut, dar preţurile s-au mărit.
În plus, avem aproape cele mai mici pensii din Europa. De două ori mai mici, decât cehii sau polonezii, ca să nu le mai comparam cu cele din statele occidentale dezvoltate.
România este pe penultimul loc în Europa în privința pensiei medii – 322 euro, în 2019, chiar și după majorările succesive făcute de PSD”, declară Viorel Sălan, senator PSD.