Meniu Principal

La Călan “Ziua Copilului” a fost pusă pe pauză de administrația locală

Consilierul local PSD, Serediuc îi „bate obrazul” primarului pentru modul în care administrația locală a tratat ziua de 1 Iunie

 Consilierul local PSD, Andrei Serediuc îi „bate obrazul” primarului orașului Călan, pentru lipsa de implicare în organizarea unui eveniment care să marcheze “Ziua Copilului”. Serediuc spune căabsența unei astfel de inițiative reflectă, din păcate, o lipsă de viziune și de interes pentru cei mici, fie din motive organizatorice, fie dintro neglijare a importanței acestor activități”.

 Andrei Serediuc, consilier local PSD: În orașul Călan, orașul meu de suflet, administrația locală a ratat din nou ocazia de a oferi copiilor un moment dedicat lor, un eveniment care ar fi putut aduce comunitatea împreună. Absența unei astfel de inițiative reflectă, din păcate, o lipsă de viziune și de interes pentru cei mici, fie din motive organizatorice, fie dintro neglijare a importanței acestor activități. Sunt convins că, chiar și la o scară mai modestă, un eveniment dedicat copiilor ar fi putut fi organizat la Călan, dacă ar fi existat voință și implicare”, a consemnat pe pagina de socializare, consilierul local.