Meniu Principal

Natalia Intotero: Nu mai există dialog, nu mai există transparență și nu mai există democrație

Comisia de la Veneția a fost solicitată să emită un punct de vedere pe modificările legislative pe legea electorală pe care Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament

 

Guvernul a aprobat, cu amendamente, forma finală a proiectului de lege pe care Cabinetul Orban îşi angajează răspunderea în Parlament și care vizează modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, şi modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Una dintre modificările făcute proiectului inițial al Guvernului este reducerea la 60 de zile a condiției la vot pentru cei cu viză de flotant.

“Premierul României trebuie să își aducă aminte că numele său este Ludovic Orban, nu Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, iar statul nu este el, statul suntem noi toți.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la modificările legislației electorale asumate de către Guvernul Orban. Decizia a fost luată de reprezentanții mai multor state europene cu 26 de voturi „pentru” şi doar 3 „împotrivă”.

Măsura modificărilor electorale a fost asumată de Guvern în Parlament, la fel ca multe altele. Practic, de fiecare dată când a vrut să aplice rapid anumite legi, fără dezbatere, fără să riște modificarea prevederilor pe care le propune, Guvernul Orban a apelat la această procedură.

Premierul a spus că este pregătit să dea ordonanță de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi, în cazul în care judecătorii CCR vor decide că legea este neconstituțională. Așadar, aflăm că nici măcar Curtea Constituțională nu este la nivelul domniei sale, iar Constituția este opțională.

De când au ajuns liberalii la putere, nu mai există dialog, nu mai există transparență și nu mai există democrație, în adevăratul sens al cuvântului. Politicile publice sunt elaborate într-un singur birou din Palatul Victoria, de un grup restrâns de oameni, de cele mai multe ori împotriva românilor”, apreciază Natalia Intotero, deputat PSD.