Meniu Principal

Primăria Orăștie printre cele mai eficiente administrații locale din județul Hunedoara

Cu un număr de doar 105 angajați, administrația locală a municipiului Orăștie nu este vizată de concedieri în cazul în care Guvernul va  decide o reducere de personal după o nouă organigramă de funcționare a primăriilor.

Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie spune că de la preluarea mandatului și-a dorit ca primăria să funcționeze cu un aparat administrativ suplu care să nu afecteze bugetul local. Se vede că i-a reușit acest lucru, deoarece și în cazul în care s-ar impune o reducere cu 45 la sută a posturilor, administrația pe care o conduce nu va fi vizată de concedieri.

„Prin mai multe reorganizări făcute de când am preluat funcția de primar, am reușit să reducem personalul și, în același timp, să creștem eficiența. Am început procesul de eficientizare a organigramei instituției și, chiar dacă noua reformă ar impune o reducere de 45% a posturilor, noi tot am fi pe minus cu opt posturi. Nu vor fi reduceri nici la Poliția Locală, fiindcă acolo suntem chiar la limită”, a precizat edilul. Acesta a precizat că, la momentul preluării mandatului, în Poliția Locală activau 28 de angajați, iar în prezent numărul lor a scăzut la 14. În primărie sunt acum 105 angajați, ceea ce face ca Orăștia să fie una dintre primăriile cu cei mai puțini funcționari raportat la numărul de locuitori,din județul Hunedoara”, a precizat primarul municipiului Orăștie, pentru Info Orăștie.