Vești bune pentru hunedoreni: bani pentru reabilitarea unui important drum din județ
Drumul Național 7A spre Obârșia Lotrului, respectiv km 86 + 650 – km 105 + 520, care face legătura între oraşele Petroșani, județul Hunedoara și Brezoi, județul Vâlcea, a primit o finanțare de 2.000.000 lei și va beneficia de o serie de lucrări de modernizare.
Acest drum s-a aflat ani buni în administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, după ce ministrul Transporturilor de la acea vreme, respectiv Ludovic Orban, actualul președinte al PNL, a decis schimbarea administratorului, prin trecerea lui de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara la DRDP Craiova.
În perioada ce a urmat schimbării administratorului, pe DN 7 A nu s-a mai realizat niciun fel de investiție, el având nevoie de o serie de reparații capitale. În urma interpelării pe care am adresat-o Ministerului Transporturilor, DN 7 A s-a întors în administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara și au fost alocați și banii necesari reparațiilor.
Am realizat aceste demersuri în urma solicitărilor pe care le-am primit din județ și conștient fiind de importanța acestuia pentru hunedoreni.
Astfel, în acest moment DN 7 A, sectorul din județul Hunedoara până în dreptul localității Maleia, din județul Vâlcea, va intra în reparații constând în: covoare asfaltice, curățare și desfundare șanțuri, decolmatare podețe, parapet metallic, parapet din beton, refacere corp drum, semnalizare verticală. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 2.003.801 lei.
Mereu am spus că nimic nu este imposibil atunci când există voință politică și disponibilitate. Despre realizările lui Ludovic Orban ca ministru al Transporturilor nu are rost să ne chinuim să vorbim, pentru că bilanțul lui este o rușine pentru mandatul pe care l-a deținut, iar statutul de lider al Opoziției i se potrivește de minune, pentru că poate doar să critice, fără să vină cu soluții concrete.
Administrația social democrată vine cu soluții concrete la problemele oamenilor, iar pentru județul Hunedoara ne străduim să fim cât mai aproape de nevoile hunedorenilor.
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara