Meniu Principal

CAMERA DEPUTAȚILOR: Anul 2025 va fi “Anul Naţional al Copilului”

Am adoptat, în plenul de azi al Camerei Deputaţilor, un proiect de lege care instituie “Anul Naţional al Copilului” în 2025.
Potrivit proiectului, se instituie o serie de direcţii de acţiune, printre care organizarea de manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaţionale, culturale şi civice ale copiilor, alocarea de fonduri specifice pentru susţinerea acestor iniţiative şi prioritizarea investiţiilor în infrastructura destinată copiilor.
Astfel, în contextul ‘Anului Naţional al Copilului’, toate concursurile de proiecte destinate activităţilor nonprofit, finanţate de autorităţile locale potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general vor include obligatoriu o componentă dedicată copiilor. Această componentă va avea ca obiectiv promovarea dezvoltării lor armonioase, a accesului la educaţie, la activităţi culturale, sportive şi de timp liber, precum şi protecţia drepturilor copilului. Proiectele propuse în cadrul concursurilor trebuie să demonstreze modul în care activităţile planificate contribuie la bunăstarea copiilor, inclusiv prin facilitarea accesului egal şi nediscriminatoriu la resursele oferite de proiect. Se va acorda prioritate iniţiativelor care vizează copiii din medii vulnerabile.
Viorel Sălan, deputat PSD