COMUNICAT DE PRESĂ
Cu privire la informațiile apărute în spațiul media referitoare la demersurile primarului Devei, Florin Oancea, pentru ”buna funcționare” a Termocentralei Mintia, facem următoarele precizări.
Organizația Județeană a Partidului Social Democrat (PSD) Hunedoara a făcut și face în continuare toate eforturile necesare pentru ca Guvernul României să adopte cele mai bune decizii în privința funcționării Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
În ceea ce privește activitatea CEH, scopul meu principal, dar și al colegilor mei din PSD, a fost menținerea în funcțiune a unităților componente, implicit, a Termocentralei Mintia. Astfel, prin ceea ce am întreprins, am reușit să asigurăm stabilitatea locurilor de muncă și funcționarea sistemului de producere și distribuție a agentului termic și a energiei.
Am lucrat alături de partenerii noștri sociali, sindicatele din domeniul energiei, pentru a genera un proiect legislativ pe măsura intențiilor noastre de a asigura un viitor energeticienilor hunedoreni, dar și ținând cont de solicitările acestora. Astfel, s-a ajuns la Ordonanța de Urgență care permite divizarea Complexului Energetic Hunedoara, revitalizarea acestuia inclusiv prin trecerea în administrarea Consiliului Județean Hunedoara a Termocentralei Mintia. Demersurile necesare pentru desprinderea Termocentralei de Complexul Energetic Hunedoara nu sunt un secret pentru nimeni, aceste măsuri fiind necesare pentru buna continuare a activității celor două entități.
Spre deosebire de delegațiile liberalilor, care merg adesea la București doar pentru a-și lustrui imaginea în fața electoratului, echipele de lucru ale PSD merg în Capitală pentru a rezolva problemele județului propunând soluții. Dacă eu sau colegii mei ne-am fotografia de fiecare dată când bifăm o reușită în cele mai înalte foruri administrative, primarul Devei, domnul Florin Oancea, și-ar da seama cât este de pueril să alerge până la București pentru o fotografie, invocând o reușită pentru care nu are niciun merit.
De altfel, înainte de a-și aroga merite pe care le nu le are, domnul Oancea ar face bine să se documenteze temeinic, pentru a nu face de râs instituția pe care o reprezintă. Să vorbești despre centralele de apartament și utilitatea acestora în condițiile în care legislația europeană se îndreaptă spre eliminarea acestora, este o dovadă de superficialitate, dar și de amatorism. În plus, domnul Oancea ar trebui să știe că nu toți hunedorenii își permit o asemenea investiție dar, un capitalist de dreapta nu are cum să gândească măsuri pentru oameni. Sunt sfaturi pe care i le ofer fără să aștept nimic în schimb, deși aș fi mulțumit să nu mai dezinformeze cum o face.
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara