„Angajarea răspunderii Guvernului înseamnă reforme și responsabilitate, nu austeritate!
Este un semnal bun că de ieri avem un acord clar în Coaliție în privința angajării răspunderii guvernamentale. Românii așteaptă să corectăm o serie de nedreptăți care s-au tot perpetuat.
Reducerea cheltuielilor publice, combaterea evaziunii și eliminarea unor privilegii fiscale nu înseamnă austeritate pentru România, ci garanția că statul rămâne pe drumul creșterii economice. Spre deosebire de alte perioade, în guvernările PSD nu s-au tăiat salarii, nu au scăzut pensiile, ba din contră, am ținut mereu cu românii. Nu vom face decât să modelăm sistemul de pensii, sistemul fiscal și pe cel salarial după principii mai corecte.
Am văzut că ieri s-a vorbit și despre linii roșii în Coaliție. Dacă tot vorbim de ele, eu spun că adevărata linie roșie care contează este să nu facem rău României și românilor, neluând măsurile care trebuie luate pentru a reduce deficitul bugetar. Cred că oamenii sunt sătui până peste cap de vorbe și mai ales de lideri politici puși pe harță, care se bat cu pumnul în piept că trebuie să fie duri cu PSD.
Le reamintesc că, cea mai importantă bătălie pe care o dăm în această perioadă este la Bruxelles. Acolo avem negocieri grele și complexe pentru reducerea deficitului bugetar, fără să ni se impună să creștem taxe care să-i afecteze pe cei mai vulnerabili. PSD și PNL trebuie să joace într-o singură echipă în acest meci, pentru că e vorba de un interes mai larg, care este național. Aici am avea nevoie să fim mai fermi, în negocierile cu instituțiile europene, nu în fața reflectoarelor.
Sunt convins că dacă stăm la masa discuțiilor și suntem mai cerebrali, vom găsi și soluțiile politice și pe cele economice care să pună românii pe primul loc.”
Secretarul general al PSD Paul Stănescu
« CONSENS ÎN COALIȚIE PE PRINCIPALELE MĂSURI DE ECHILIBRARE BUGETARĂ (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) LUCRĂRI ÎN PLENUL CAMEREI DEPUTAȚILOR »