INVESTIȚIILE AU DEVENIT MOTORUL CREȘTERII ECONOMICE
Încep să producă efecte benefice măsurile și politicile promovate de PSD, atât la ministerul Finanțelor cât la cel al Transporturilor sau în privința fondurilor europene. Investițiile publice în infrastructură, finanțate din bani europeni, dar și investițiile străine record – 10 miliarde de euro până-n noiembrie 2022, au fost motoarele de mare tracțiune ale creșterii economice a țării.
o Este meritul ministrului PSD al Finanțelor care a știut că construiască și să aloce efectiv un nivel record de resurse pentru investiții publice în 2022 – 6,7% din PIB.
o Este meritul ministrului PSD al Transporturilor care în mai puțin de un an a semnat contractele și a lansat șantiere pentru lucrări de infrastructură cât în precedenții 5 ani.
o Este meritul ministrului PSD al Agriculturii care a consumat integral miliarde de euro din fonduri europene pentru susținerea agriculturii
o Este meritul PSD care prin intrarea la guvernare a adus echilibrul și încrederea care au determinat investiții străine record, în pofida crizelor și a războiului de la granițe.
Viorel Sălan, deputat PSD
« INVESTIȚIE. sistem de încălzire pentru imobilul social de pe Aleea Streiului (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) NUMĂR RECORD DE CONTRACTE DE MUNCĂ »