Rămânem garantul democrației și un apărător al valorilor fundamentale
Partidul Național Liberal, cel mai longeviv partid din România, a sărbătorit 147 de ani de la semnarea actului de înființare
Așa cum a demonstrat de-a lungul vremii prin liderii săi, Partidul Național Liberal este un partid de construcție politică, instituțională, economică și socială. Am demonstrat unitate, am demonstrat implicare, am demonstrat că suntem prezenți chiar și în cele mai dificile pagini ale istoriei patriei noastre.
Partidul Național Liberal a contribuit la întemeierea României moderne, la înfăptuirea celor mai importante momente: prima Constituție, dobândirea independeței de stat, reforme in educație și agricultură care au transformat țara într-una modernă, și, nu în ultimul rând, Marea Unire. Urmând exemplul marilor săi întemeietori și înaintași, astăzi, la 147 de ani de la înființare, Partidul Național Liberal dovedește deplină responsabilitate, printr-o guvernare eficientă, orientată spre investiții, dezvoltare și progres, după ce a avut curajul să preia actul guvernamental într-un moment foarte dificil pentru România.
Rămânem garantul democrației și un apărător al valorilor fundamentale ale oricărei națiuni, în deplină concordanță cu valorile euroatlantice !
Alături de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și președintele PNL – domnul Nicolae Ciucă, am participat la aniversarea a 147 de ani de la semnarea actului de înființare a Partidului Național Liberal
Evenimentul s-a desfășurat la Vila Florica din Ștefănești, devenită în urmă cu doi ani Muzeul Național „Brătianu”, locul în care a trăit cea mai importantă familie de oameni politici din România, unde au fost gândite reforme importante și au fost luate decizii majore pentru țara noastră, printre cele mai importante fiind Independenţa şi Marea Unire.
M-am bucurat să fiu alături de liderii liberali ai României de astăzi în acest loc încărcat de istorie, să-i cinstim împreună pe iluștrii noștri înaintași, cei care au făurit România Modernă!
La mulți ani, PNL ! La mulți ani liberali ! La mulți ani, Romania !
Vetuța Stănescu – Deputat PNL Hunedoara