Stănescu: Presa este garantul și deopotrivă gardianul democrației și al libertății
Pe data de 3 mai am celebrat Ziua Internațională a Libertății Presei
După 45 de ani de dictatură, în care presa a fost total aservită regimului comunist, apreciem cu atât mai mult presa independentă, onestă, a cărui principal rol este de informare, de educare și, mai presus de toate, de aflare a adevărului. Presa este garantul și deopotrivă gardianul democrației și al libertății.
Din păcate, conform Observatorului UNESCO, 76 de jurnaliști au fost uciși – la nivel mondial – din 2020, în timp ce mulți alții au fost arestați, hărțuiți sau amenințați. De asemenea, peste 400 de jurnaliști au beneficiat de mecanismul de protecție pus în aplicare de UE în favoarea apărătorilor drepturilor omului.
Chiar în aceste momente, jurnaliști din întreaga lume își riscă viețile pentru a relata atrocitățile comise de armata rusă în Ucraina, demonstrând cu mult curaj, încă o dată, că vocea puternică a adevărului nu poate fi acoperită de tunuri.
Intimidarea presei libere prin orice mijloace reprezintă un act de o gravitate majoră, iar când încerci să o să reduci la tăcere, ataci în fapt instituțiile fundamentale ale regimului democratic și liberal. Libertatea presei reprezintă diferența fundamentală dintre țările libere și regimurile autoritare și totalitare.
„La mulți ani!” tuturor jurnaliștilor români care își fac treaba profesionist, imparțial și onest! Voi sunteți adevărații gardieni ai democrației noastre!
Vetuța Stănescu – Deputat PNL