În cazul suspendării cursurilor, zile libere pentru părinți
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență privind acordarea de zile libere părinților în cazul suspendării cursurilor elevilor
Părinții vor primi o indemnizaţie de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut, pentru fiecare zi liberă acordată, în cazul suspendării cursurilor cu prezență fizică, până la sfârșitul anului școlar 2021 – 2022.
Părinții care primesc aceste zile libere trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
« Să aibă copii cu vârsta de până la 12 ani, sau cu vârsta de până la 26 de ani dacă aceștia sunt cu dizabilități;
« Celălalt părinte să nu beneficieze, la rândul său, de zile libere;
« Locul de muncă ocupat să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.
- Număr estimat al beneficiarilor este de 20.000.
- Pentru anul 2021 se estimează o cheltuială de 150 milioane lei, iar pentru 2022 de 300 milioane lei.
- De la începutul pandemiei, s-au plătit peste 90 de milioane de lei pentru indemnizațiile acordate părinților, și peste 34.000 de părinți au beneficiat de acest tip de sprijin.