Meniu Principal

3 Aprilie- Ziua Jandarmeriei Române

Jandarmeria Română este o instituţie cu tradiţie, un pilon al statului de drept. Jandarmii deţin un rol cheie în asigurarea protecţiei cetăţenilor şi a liniştii sociale.
De aceea, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, doresc să felicit jandarmii pentru modul în care își îndeplinesc cu devotament şi conştiinciozitate misiunile primite.
Pentru jandarmi, prioritatea principală rămâne asigurarea ordinii şi liniştii publice, siguranţa cetăţeanului, iar pentru efortul depus, societatea îi onorează cu recunoştinţa şi preţuirea ei.
Munca dedicată cetățenilor, abnegaţia şi solidaritatea umană dovedite de jandarmi mereu în îndeplinirea misiunilor sunt fundamentul pe care s-a construit în timp prestigiul acestei instituții publice.
Mai mult decât atât. Rezultatele deosebite obținute de jandarmii români şi în misiuni internaţionale, prin profesionalism și competenţă au contribuit în mod cert la imaginea pozitivă a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Sunt convins că fiecare jandarm îşi poartă uniforma cu mândrie şi îşi face datoria cu maximum de profesionalism şi dăruire.
Aniversarea a 174 de ani de la fondarea Armei noastre îmi oferă ocazia de a transmite întregului personal şi familiilor jandarmilor, pe această cale, gândurile mele de bine şi succes în viitor!
La mulţi ani, Jandarmeriei Române!
Viorel Sălan, deputat PSD