miercuri, octombrie 2nd, 2024
CĂLIN MARIAN, candidat PNL la Senat: Iohannis a fost un președinte normal. Din păcate, la români nu le place normalitatea. Le place circul!
Invitat la postul local de televiziune Antena 3 Deva, Călin Petru Marian, candidat PNL pentru Senatul României, a făcut câteva referiri cu privire la situația generată de modificarea legislativă pe care liberalii și-o doreau pentru președintele Klaus Iohannis. Călin Marian: Referitor la președinte să știți că eu sunt mândru că am avut un președinte normal și firesc în ultimii zece ani. Din punct de vedere legislativ și legal, cred că fiecare cetățean al României are dreptul să candideze și să nu fie îngrădit. Am văzut multe partide care au cultulMai mult
CAMERA DEPUTAȚILOR: Anul 2025 va fi “Anul Naţional al Copilului”
Am adoptat, în plenul de azi al Camerei Deputaţilor, un proiect de lege care instituie “Anul Naţional al Copilului” în 2025. Potrivit proiectului, se instituie o serie de direcţii de acţiune, printre care organizarea de manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaţionale, culturale şi civice ale copiilor, alocarea de fonduri specifice pentru susţinerea acestor iniţiative şi prioritizarea investiţiilor în infrastructura destinată copiilor. Astfel, în contextul ‘Anului Naţional al Copilului’, toate concursurile de proiecte destinate activităţilor nonprofit, finanţate de autorităţile locale potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publiceMai mult
LEGI IMPORTANTE, ADOPTATE ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR
Am adoptat Proiectul de Lege privind instituirea celei de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecarui an, ca „Ziua de Curățenie Națională”. S-au înregistrat 223 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi opt abţineri. Astfel, se instituie cea de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecărui an, ca Ziua de Curăţenie Naţională, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor publice, a persoanelor juridice în vederea încurajării acţiunilor de curăţenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării şi depozitării deşeurilor.Mai mult
MINISTERUL FAMILIEI: Proiectul ”Sistem Next Generation 119” pentru siguranța celor mici
Protejăm copiii României! Prin proiectul ”Sistem Next Generation 119”, ANPDCA, instituție aflată în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, și STS aduc o îmbunătățire esențială pentru siguranța celor mici. La numărul unic 𝟏𝟏𝟗 copiii care suferă din cauza violenței, abuzului sau neglijenței, sau orice persoană, pot suna pentru ajutor și sesizări, iar autoritățile vor interveni de urgență. Cu o finanțare de 𝟲𝟲.𝟴𝟳𝟰.𝟯𝟳𝟬,𝟰𝟭 𝗹𝗲𝗶, acest proiect va moderniza sistemele digitale, facilitând intervenția rapidă și sprijinul necesar. Niciun copil nu ar trebui să treacă prin suferință în tăcere. 𝟭𝟭𝟵 𝗲𝘀𝘁𝗲Mai mult
Program de toamnă la Sarmizegetusa Regia
Din 1 octombrie, se modifică programul de vizitare al sitului Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia. Astfel, accesul în incinta monumentului istoric se va realiza în intervalul orar 09.00 – 18.00. Vă așteptăm! Situl este administrat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara.
Oprire temporară a Telecabinei de la Cetatea Devei pentru lucrări de mentenanță
Direcția Baze Agrement din cadrul Primăriei Municipiului Deva vă informează că la solicitarea Valcris Group, joi, 3 octombrie 2024 și vineri, 4 octombrie 2024, Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită. Valcris Group a programat o intervenție la Telecabină pentru înlocuirea roții de tracțiune. Durata estimată pentru această lucrare este de o zi. De asemenea, este programată și o intervenție pentru tensionarea cablului care va avea o durată de o zi. Durata totală a lucrărilor la Telecabină va fi de 2 zile. Telecabina va reveni la programulMai mult
Peste 40 de mașini staționate neregulamentar au fost ridicate de Poliția Locală Deva
Poliția Locală Deva prezintă raportul activităților pe luna septembrie 2024 În luna septembrie 2024, polițiștii locali din Deva au desfășurat o serie de acțiuni ample în raza de competență, în conformitate cu legislația în vigoare. Structura Ordine și Liniște Publică: Polițiștii locali au aplicat un număr de 50 sancțiuni; Structura Circulație pe Drumurile Publice: Polițiștii locali au aplicat un număr de 206 sancțiuni; Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului: Polițiștii locali au aplicat un număr de 13 sancțiuni; Centrul Monitorizare Video Trafic: S-au preluat un număr de 167 sesizări telefonice. De asemenea,Mai mult
CJ Hunedoara: ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE
UAT JUDETUL HUNEDOARA prin Direcția de Dezvoltare Locală, Serviciul Investiții face public: PRIMARIA MUNICIPIULUI VULCAN, titular al proiectului: „Linie verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului ” Componenta 1 cod SMIS 122119 și Componenta 2 cod SMIS 122120 – Pod intrare pe centura Vulcan, Km 1+720.000 Pod Titulescu”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul: „LinieMai mult
CJ Hunedoara: ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE
UAT JUDETUL HUNEDOARA prin Direcția de Dezvoltare Locală, Serviciul Investiții face public: PRIMARIA MUNICIPIULUI VULCAN, titular al proiectului: „Linie verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului ” Componenta 1 cod SMIS 122119 și Componenta 2 cod SMIS 122120 – Pod pe DN 66, Km 126+708” – Pod Livezeni”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul: „LinieMai mult