marți, aprilie 30th, 2024
Brad: Patru medici s-au alăturat echipei Spitalului Municipal
Echipa medicală a Spitalului Municipal Brad s-a mărit de astăzi cu patru noi medici în specialitățile Ortopedie, Ginecologie, Infecțioase și ATI. Tinerețea, entuziasmul și profesionalismul acestor medici vor contribui la creșterea calității și la diversificarea serviciilor medicale, generând astfel beneficii multiple pentru pacienții noștri. În perioada următoare, îi vom prezenta pe fiecare în parte așa cum se cuvine, dar….până atunci….vă dorim Sărbători binecuvântate și mese cumpătate! Atenție la drob și la prăjituri! E mai bine acasă, în familie, decât la Urgențe! Spitalul municipal Brad Sursa foto: Facebook
Lucrările la DJ 705A, Costești- Sarmizegetusa Regia, prevăzute să înceapă din data de 15 mai
Drumul Județean 705A, care leagă municipiul Orăștie de Costești și Sarmizegetusa Regia, va fi modernizat printr-un proiect finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027. Am atras în județul Hunedoara primele fonduri europene puse la dispoziție prin acest program și sunt mândru că pot să onorez o promisiune făcută locuitorilor din zona Orăștiei. Astăzi, în timpul ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, am avut surpriza și plăcerea să-l primim în mijlocul nostru pe directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, care a venit cu o veste foarte bună.Mai mult