Meniu Principal

luni, mai 22nd, 2023

 

Festivalul Narciselor : un reper pe harta evenimentelor din județul Hunedoara

Pentru mine, Sălașu de Sus este acasă. Este locul de unde îmi trag rădăcinile, pe unde m-au purtat pașii copilăriei, pământul pe care au călcat străbunii mei. Să mă aflu din nou acasă, alături de oamenii minunați ai acestor locuri, este o mare bucurie, mai ales că mă aflu la Festivalul Narciselor, între miile de flori din poiana fermecată de la Poalele Retezatului. Acest festival a devenit un adevărat reper pe harta evenimentelor majore ale primăverii din județul Hunedoara și trebuie să veniți în număr cât mai mare să admirațiMai mult


La Petrila s-a închis o mină, se deschide un centru de robotică !

Să știți că sunt din ce în ce mai convins că pentru fosta mină Petrila începe o nouă viață! Este o viață de cu o cu totul altă factură, dar una a vremurilor noastre, intensă, interesantă, chiar palpitantă aș putea spune. Dacă sunteți din Valea Jiului, veniți astăzi la ora 11 la mina Petrila, devenită Exploatarea Culturală Petrila, în Sala compresoarelor, să vedeți roboți în acțiune, în cadrul evenimentului „Hackathon” dedicat cluburilor de robotică de la școlile din județul Hunedoara și nu numai. Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean HunedoaraMai mult


Comuna Sălașu de Sus – „Festivalul Narciselor”

La acest sfârșit de săptămână, în comuna Sălașu de Sus, s-a desfășurat „Festivalul Narciselor”, organizat de Consiliul Județean Hunedoara și Primăria și Consiliul Local al comunei Sălașu de Sus. Astăzi, s-au desfășurat Ateliere de lucru, jocuri și competiții sportive în poiana cu narcise și minicampionatul de fotbal „Cupa Narcisa” câștigat de echipa FC Paroș pe care o felicit pe această cale. Sărbătoarea primăverii continuă mâine, în spirit tradițional românesc, cu: – Caravana fotbalului Hunedorean; – Felicitarea cuplurilor care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie; – Premierea copiilor cu rezultate deosebiteMai mult


DEVA: Noul operator pentru serviciul de dezinfecţie, dezinsecţie și deratizare

Primăria Municipiului Deva a încheiat contractul pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a municipiului Deva – activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie și deratizare. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 4 ani cu DD CHIM SRL, operator care se va ocupa de acum înainte de aceste servicii destinate domeniului public al municipiului. Operatorul a prezentat astăzi flota de autospeciale care va opera pe domeniul public al municipiului Deva și echipamentele necesare. Luni, 22 mai 2023, se va emite ordinul de începere a lucrărilor. Activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie și deratizare esteMai mult


S.P.I.G.M. Deva vă informează

În data de  22.05.2023 , SPIGM Deva va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, in zonele mentionate. Vă mulțumim!