Meniu Principal

joi, mai 18th, 2023

 

3-4 iunie: Festivalul ”DEVA MUSIC STAR”

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează în perioada 3-4 iunie 2023, Festivalul Concurs Național de Muzică Pop pentru Copii și Adolescenți „DEVA MUSIC STAR”, ediția a IX-a. În prima zi de festival, începând cu ora 17:00, se va desfășura concursul de interpretare, structurat pe cele trei categorii de vârstă (6-8 ani, 9-11 ani și 12-14 ani), având ca scop  principal promovarea copiilor și tinerilor cu calități vocale și artistice, muzicale și interpretative. Seara se va încheia cu un recital al invitatei speciale, Mihaela Oprea. Duminică, 4 iunie,Mai mult


STATUTUL POLIŢIŞTILOR DE PENITENCIARE – MODIFICAT PRIN LEGE

Camera Deputaţilor a adoptat, azi, proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2020 referitoare la statutul poliţiştilor de penitenciare, stabilind, între altele, că aceştia vor putea fi avansaţi în gradul profesional următor, în mod excepţional, pentru merite deosebite legate de înlăturarea, prevenirea efectelor în caz de calamităţi, pandemii, catastrofe, revolte sau alte evenimente negative de amploare. S-au înregistrat 213 voturi „pentru” şi 42 de abţineri. Proiectul modifică şi completează statutul poliţiştilor din penitenciare referitor la ocuparea posturilor de execuţie şi de conducere de către funcţionariiMai mult


TULBURAREA LINIŞTII PUBLICE CU AMENINŢARE – PEDEPSITĂ CU ÎNCHISOAREA

Participarea la o încăierare sau faptele privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei, se vor pedepsi şi cu închisoare – prevede o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 177 de voturi pentru, 76 de voturi împotrivă şi o abţinere. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 în sensul instituirii unei noi situaţii în care legitima apărare este prezumată, precum şi al agravării răspunderii pentruMai mult


ÎNCHISOARE PENTRU DIFUZAREA DE IMAGINI INTIME FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PERSOANEI

Camera Deputaţilor a adoptat, tot azi, proiectul care prevede că divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate, fără consimţământul acesteia, de natură să-i provoace o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. S-au înregistrat 227 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă şi două abţineri. Proiectul de lege vizează completarea art. 226 din Legea nr. 286/2019 privind Codul penal. „Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, înMai mult


𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐢𝐭𝐥𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐳𝐨𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐨𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭𝐞

 A fost publicată în monitorul oficial legea care dă posibilitatea emiterii titlurilor de proprietate pentru terenurile aflate în zonele necooperativizate din județul Hunedoara. Astfel, la inițiativa deputatului PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu, legea fondului funciar nr. 18/1991, a fost modificată și permite obținerea dreptului de proprietate pentru anumite terenuri din zonele necooperativizate în situația în care acestea îndeplinesc condiții legale. Deținătorii sau moștenitorii terenurilor care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție sau cei care nu au predat sau nu li s-au preluat de la stat terenurile prin acte translativeMai mult


S.P.I.G.M. Deva vă informează

În data de  18.05.2023 se vor efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim!