Meniu Principal

miercuri, aprilie 12th, 2023

 

Câteva lămuriri pentru cei care schimonosesc realitatea!

Asistăm în aceste zile la o serie de atacuri generate de o ură incontrolabilă a unor persoane față de activitatea Consiliului Județean Hunedoara. Nu ne propunem să răspundem cu aceeași monedă, însă nici nu vom accepta ca munca depusă de echipa care formează actuala administrație județeană să fie terfelită de inși care nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce se întâmplă cu adevărat într-o instituție de acest nivel. În mod voit eronat se susține că, dintre cele 14 cereri de finanțare depuse în cadrul PNRR (doar peMai mult


Constantin Necula -conferința „Învierea lui Hristos, moartea morții noastre”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, este onorată să organizeze în ziua de 23 aprilie 2023, ora 1700, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala Mare, un eveniment cultural excepțional, cu o puternică încărcătură spirituală. Îndrăgitul duhovnic preot Constantin Necula va susține conferința „Învierea lui Hristos, moartea morții noastre” în fața celor care vor dori să se împărtășească din tezaurul său de înțelepciune și spiritualitate. Această nouă întâlnire cu părintele Necula are de această dată oMai mult


Am fost, sunt și voi rămâne rutean !

Apar tot felul de pstări de când Rusia a invadat Ucraina. De curând Romică Adrian VLAD, care se recomandă a fi autor specialist, expune o postare care, în viziunea sa, explică istoricește raporturile ruso-ucrainiene. La un moment dat amintind de cea de-a treia împărțire a Poloniei (1795) spune că Galitia i-a revenit…Austro-Ungariei, entitate statală creată în anul 1867. Mi se pare că o astfel de eroare este jenanantă pentru cineva care se proclamă cunoscător în domeniul istoriei. Mai mult, analizând trecutul Ucrainei, pune semnul egalității între Rusia Kieveană și Rutenia.Mai mult


PSD EXCLUDE CATEGORIC ORICE TĂIERE A SALARIILOR SAU A INVESTIȚIILOR!

În niciun caz PSD nu va accepta revenirea la politicile nefaste de dreapta, din perioada Băsescu-Boc. Sunt multe alte măsuri care pot fi luate pentru stoparea risipei bugetare o Oamenii sunt deja afectați de inflație! O diminuare salarială ar însemna amputarea drastică a puterii de cumpărare cu consecințe economice severe. o Iar investițiile în niciun caz nu pot fi tăiate, ci dimpotrivă, trebuie susținute puternic, pentru că asigură temeiul creșterii economice durabile. o Prin urmare PSD respinge categoric scenariul ministrului PNL de la MIPE, Marcel Boloș, care evoca tăiere salariilorMai mult


PSD SUSȚINE APLICAREA ÎN ROMÂNIA A „MODELULUI POLONEZ”

PSD CERE MAE SĂ ÎNCEAPĂ NEGOCIERILE PENTRU APLICAREA ÎN ROMÂNIA A „MODELULUI POLONEZ” PRIVIND EXPORTURILE DE CEREALE UCRAINENE CĂTRE UE. PSD solicită Ministerului Afacerilor Externe să inițieze discuții diplomatice cu autoritățile din Ucraina pentru suspendarea temporară a exporturilor de cereale pe piața românească, după modelul aplicat în Polonia. Totodată, PSD consideră că România trebuie să fie în continuare alături de Ucraina și să asigure tranzitul cerealelor din această țară către state terțe din Uniunea Europeană și către rutele comerciale din Marea Neagră o Dificultățile majore întâmpinate de fermierii români caMai mult


S.P.I.G.M. Deva vă informează

Î n atenția cetățenilor Municipiului Deva! S.P.I.G.M. Deva vă informează că în 12.04.2023 va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim!


Mamografii gratuite. CJ Hunedoara susține programul de prevenție

Un protocol de colaborare încheiat între Consiliul Județean Hunedoara și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara oferă posibilitatea unui număr de peste 4000 de femei din județ de a beneficia de mamografii gratuite. Pacientele depistate cu cancer mamar sau cu suspiciune de cancer mamar vor fi ulterior tratate de către medici din Timișoara și Cluj-Napoca. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, administratorul public Costel Avram, managerul Spitalului Județean de Urgență din Deva, dr. Emil Stoica Mariș, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron, și managerul interimar al Spitalului CFRMai mult


Hunedoara – județul celor două Capitale

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, finanțare de 2.400.000 euro! Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa – cele două capitale antice, cea a Regatului Dac și cea a Daciei Romane, fiecare cu o semnificație deosebită pentru formarea noastră ca popor, sunt ambele situate în județul Hunedoara, la mai puțin de 100 de km distanță una de cealaltă. Sarmizegetusa Regia este deja un sit istoric emblematic și o destinație turistică consacrată. În curând, prin investițiile făcute, toată zona cetăților dacice din Munții Orăștiei va fi reconfigurată, drumurile de acces și semnalizarea îmbunătățite. Noul MuzeuMai mult


Vasilică Potecă: Susțin demersurile angajaților din prefecturi

Ultimele proteste îndreptățite ale angajaților din prefecturile din țară trebuie să pună în mișcare mecanismul parlamentar de la Camera Deputaților pentru dezbaterea și adoptarea Proiectului de Lege (PL-x 285/2022) pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul includerii funcțiilor publice din instituțiile prefectului în cadrul funcțiilor publice de stat. În calitate de senator, membru al Comisiei pentru Administrație din SenatulRomâniei dar și având experiența de lucru cu angajații din prefectura județuluiMai mult