Meniu Principal

joi, aprilie 7th, 2022

 

PERSPECTIVE NOI PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Fie că ne place sau nu, fie că le considerăm schimbări pozitive sau nu, un lucru este clar: este o perioadă de cotitură pentru învățământul preuniversitar românesc. Pandemia a bulversat procesul educațional și a creat clivaje mari în mediul școlar. Nu aveam un sistem educațional de vârf, iar lacunele pe care le cunoșteam înainte s-au accentuat și mai tare din 2020 până în prezent. Lista problemelor este una lungă: infrastructura tehnologică, transportul școlar, alimentația din școli, etc. Toate acestea cresc, împreună, rata abandonului școlar din România. În ultima perioadă, însă,Mai mult


Programe și acțiuni pentru copii și vârstnici

Direcția de Asistență Socială Deva și Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 din Deva vor desfășura, anul acesta, o serie de programe și acțiuni pentru copii și persoane vârstnice, care vor avea ca scop îmbunătățirea calității vieții în rândul populației vulnerabile din municipiul Deva. Activitățile vor fi organizate în cadrul unui parteneriat încheiat între cele două instituții și aprobat de Consiliul Local Deva, în ședința ordinară din luna martie. Potrivit documentului, beneficiari ai activităților comune vor fi atât preșcolarii de la Grădinița PP 7, cât și elevii proveniți din familiiMai mult


Hunedoara – Prima ediție a concursului „ANTON SAIMAC”

Universitatea Politehnica Timișoara – Facultatea de Inginerie din Hunedoara – organizează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Primăria municipiului Hunedoara, în campusul Facultății de Inginerie din Hunedoara, prima ediție a concursului „ANTON SAIMAC”, manifestare dedicată dezvoltării gândirii creative a elevilor în domeniile tehnico-științific și digital. Data desfășurării: sâmbătă, 9 aprilie 2022. Atât festivitatea de deschidere, probele specifice fiecărei secțiuni cât și închiderea evenimentului vor avea loc în aceeași zi. Concursul va avea cinci secțiuni: Robotică și noi tehnologii Informatică Electrotehnică și electronică aplicată Inginerie auto Economie și sustenabilitateMai mult


Discuții despre învățământul liceal din Orăștie și Geoagiu

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, s-a întâlnit ieri cu directorii liceelor „Aurel Vlaicu” – Orăștie și Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” – Geoagiu, iar pe parcursul acestora s-a discutat despre intențiile și proiectele privind accesarea fondurilor financiare guvernamentale și europene pentru modernizarea și dezvoltarea procesului de învățământ. Cea mai importantă temă a discuțiilor pe care prefectul județului le-a avut cu directorii celor două unități de învățământ, Adriana Chira – Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu din Orăștie și Octav Cismașu – Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu, a fost referitoare laMai mult


Sprijin pentru dezvoltarea învăţământului superior din România

Măsuri de sprijin pentru studenții români și pentru integrarea elevilor și studenților ucraineni, obținute de ministrul PNL, Sorin Cîmpeanu, în întrevederea cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Christian Thomsen, la Luxemburg Studenții din România ar putea accesa împrumuturi prin Fondul European de Investiţii. BEI poate acorda sprijin pentru dezvoltarea învăţământului superior din România, dar și pentru integrarea în școlile și universitățile românești a refugiaţilor ucraineni. Împrumuturile pentru studenți se vor face prin Fondul European de Investiții. Miniștrii Educației, prezenți la Reuniunea Consiliului Educaţiei, au adoptat Declaraţia pentru o viziune comunăMai mult


Județul Hunedoara este o structură teritorial administrativă susținută la cel mai înalt nivel

S-au purtat discuții la nivel politic și administrativ, alături de Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților din România și Președinte al Partidului Social Democrat, Cseke Attila, Ministrul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice și Administrației, deputații PSD ai județului Hunedoara, Natalia Intotero, Ilie Toma, Viorel Sălan și primari PSD ai județului Hunedoara. Principalele teme abordate au fost referitoare la proiectele importante de dezvoltare din cadrul comunităților locale. Modernizarea serviciilor publice, precum și a infrastructurii, adaptarea lor la noile cerințe și la un context aflat într-o permanentă dinamică reprezintă provocări pentru orice comunitate locală dinMai mult


Hunedoara, promovată la Târgul internațional de turism de la Bruxelles

Reprezentanții județului Hunedoara au participat la cel mai important târg internaţional de turism din Belgia La finele lunii martie, la Bruxelles, s-a deschis Salon des Vacances, un eveniment care a reunit participarea specialiştilor din domeniul turismului mondial. La această ediție, județul Hunedoara a ocupat un loc de onoare în standul României, beneficiind de un spațiu de promovare care s-a adresat unui public eterogen important. Hunedoara la cel mai important târg internaţional de turism din Belgia! Bruxelles – Salon des Vacances !   Belgia este o importantă piaţă emiţătoare de turişti,Mai mult