Meniu Principal

miercuri, noiembrie 17th, 2021

 

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ELEVULUI ȘI STUDENTULUI

Pe 17 noiembrie am marcat Ziua Internațională a Elevului și Studentului. Cu această ocazie, doresc să îi felicit pe toți elevii și studenții, care sunt viitorul țării noastre, pentru reziliența de care au dat dovadă în această perioadă tulbure. În pofida tuturor greutăților, au rezistat, s-au adaptat și ne-au demonstrat tuturor că se poate. Felicitări! Cu prilejul acestei sărbători speciale, am avut deosebita plăcere să particip la un eveniment organizat în format online, alături de organizațiile de elevi și studenți. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și ConsiliulMai mult


Activitățile desfășurate de către beneficiarii de ajutor social

Lucrări de curățenie și întreținere a locurilor de joacă din municipiu Deva Un număr de 39 de persoane care beneficiază de ajutor social, aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială Deva, participă, în luna noiembrie, la lucrările de curățenie și întreținere a locurilor de joacă din municipiu – organizate de Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva. Activitățile se desfășoară potrivit Planului de acțiuni de interes local pentru anul acesta, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 39/2021. În luna noiembrie 2021, cei 39 de beneficiari de ajutor social (dintreMai mult


Municipiul Hunedoara, record la numărul de proiecte

Municipiul Hunedoara deţine recordul numărului de proiecte depuse în cadrul Programului „Anghel Saligny” Primăria municipiului Hunedoara a depus 76 de proiecte prin care doreşte să obţină finanţare în cadrul Programului „Angel Saligny”, lucru ce plasează oraşul în fruntea clasamentului unităţilor administrativ-teritoriale din România, ca număr de iniţiative edilitare întocmite.  Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat lista de proiecte depuse în cadrul Programului „Anghel Saligny”, sesiunea de depuneri având loc între 23 septembrie şi 8 noiembrie. Dintre cele 76 de proiecte depuse de Primăria Hunedoara unul este referitor laMai mult


Revizie tehnică la Telecabina de la Cetatea Deva

Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită joi, 18 noiembrie 2021, pentru efectuarea reviziei tehnice lunare, potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva care administrează monumentul istoric. Turiștii care doresc să viziteze Cetatea Deva în această zi o pot face la pas, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee care sunt semnalizate cu indicatoare: Traseul nr. 1- din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute Traseul nr. 2 – de laMai mult


Investiții în proiecte de infrastructură

Peste 2,55 miliarde lei este valoarea totală a obiectivelor de investiții solicitate de autoritățile locale din județul Hunedoara pentru finanțare în baza Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, inițiat și aprobat de Guvernul României. Pentru localitățile județului Hunedoara administrațiile publice au depus 307 proiecte pentru rețele de alimentare cu apă, sisteme de canalizare si modernizarea rețelei de drumuri publice. O primă sesiune pentru depunerea cererilor de finanțare s-a încheiat, iar acum urmează evaluarea acestora, urmând ca sumele necesare să fie puse la dispoziția autorităților începând cu 2022. Prefectul Călin PetruMai mult


Festivitatea de deschidere a celei de-a VIII-a ediții a Concursului „Citești și câștigi!”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează astăzi, în  17 noiembrie 2021, festivitatea de deschidere a celei de-a VIII-a ediții a Concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, când se vor trage la sorți grupele. Concursul se desfășoară în perioada noiembrie 2021 – mai 2022 Astăzi, începând cu ora 13:00, se va da startul celei de-a opta ediţii a îndrăgitului şi deja cunoscutului concurs judeţean de cultură generală, ,,Citeşti şi câştigi!”. Vă aşteptăm să ne urmăriţi pe pagina noastră de facebook şi să vedeţi ceMai mult


Guvernul PNL avansează marile proiecte de infrastructură rutieră

Guvernul PNL grăbește implementarea marilor lucrări de infrastructură rutieră – Autostrada Sibiu-Pitești, pași înainte A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 4 (Tigveni- Curtea de Argeș) a autostrăzii Sibiu-Pitești. Lucrarea pe secțiunea 4 are o lungime de circa 10 km. Acest contract fusese întârziat mai bine de doi ani de numeroase contestații. Contractul a putut fi semnat după adoptarea de către Guvernul Cîțu, în luna august, a OG 3/2021, care simplifică și accelerează procesul de achiziții publice, limitând posibilitatea unor companii nemulțumite de rezultat de a bloca semnareaMai mult


Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România , marcată la CJ Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara (DGAMPT) a marcat Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România prin organizarea unui simpozion care s-a desfășurat marți, în sala de ședințe a instituției.  În cadrul întâlnirii, reprezentanții instituțiilor direct implicate în administrarea, protejarea, cercetarea și punerea în valoare a obiectivelor UNESCO, precum deținătorii titlului de Tezaur Uman Viu, au realizat un bilanț al anului 2021 privind activitatea specifică în ceea ce privește patrimoniul cultural. „Mă bucur că suntem împreună astăzi. Conducerea DGAMPT Hunedoara are oMai mult


Toma: Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Județul Hunedoara are, pe teritoriul său, monumente istorice remarcabile și două parcuri care se bucură de recunoașterea UNESCO. Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, au fost incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1999, Rezervației Biosferei Retezat – parte a programului UNESCO Omul și Biosfera din 1979 și Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – recunoscut UNESCO în 2015 prin Programul pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Li se adaugă și taragotistul Pera Bulz deținător al titlului onorific de Tezaur Uman Viu UNESCO în anul 2012. Marți, Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de AdministrareMai mult


Lucrări în Comisia pentru apărare

Ieri, a avut loc şedinţa săptămânală a Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională Primul proiect dezbătut a fost PLx 422/2021 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România. Comisia pentru apărare a fost sesizată în fond cu acest proiect de Lege împreună cu Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia juridică, de disciplină și imunități. Proiectul de Lege are ca obiect reglementarea modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.194/2002, în sensul includerii nomazilor digitali în categoria străinilorMai mult