Meniu Principal

vineri, aprilie 2nd, 2021

 

Spitalul din Hunedoara: 142 de locuri de parcare

Odată cu încălzirea vremii, au fost reluate şi lucrările la amenajarea parcării din faţa Ambulatoriului Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara Zilele acestea se lucrează intens la refacerea căii de acces în curtea interioară a spitalului, perioadă în care accesul se face prin intrarea secundară, aflată în zona Serviciului de Ambulanţă. Tot în aceste zile va începe şi turnarea stratului de uzură, straturile precedente fiind realizate în toamna anului trecut, până la răcirea vremii. Radu Budae: Investiţia se ridică la 1,4 milioane de lei şi este realizată din fondurile SpitaluluiMai mult


Florin Oancea: Susținem financiar Spitalul Județean de Urgență Deva

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Deva continuă să sprijine financiar Spitalul Județean de Urgență. Consilierii locali au aprobat în ședința din 30 martie 2021, asocierea Municipiului Deva cu Spitalul Județean de Urgență, în vederea creșterii calității serviciilor medicale pentru comunitatea locală.  Conform HCL nr. 140/2021, va fi alocată de la bugetul local suma de 1.523.900 lei pentru achiziționarea de aparatură medicală și echipamente de uz medical pentru dotarea unor secții din cadrul Spitalul Județean de Urgență Deva. Este vorba despre secția de Urologie (ecograf cu ecoghidaj), secția de PneumologieMai mult


În Hunedoara se reiau asfaltările

Ieri, s-au demarat lucrările pentru realizarea de parcări şi reabilitarea de artere rutiere în municipiul Hunedoara Prima zonă vizată a fost cea aflată pe strada Mureşului, în spatele fabricii Novello, lângă Cinema „Flacăra”. În perioada următoare se vor aborda lucrări la parcarea de pe strada George Enescu (din spatele Băncii Transilvania), parcarea din zona blocului 20 de pe strada Laminatorului, precum şi parcările de la blocurile 5 şi 6 de pe strada Viorele. Lucrările se derulează în baza Acordului – cadru pentru reabilitarea sistemului rutier din municipiu adoptat în 2018,Mai mult


Protecția mediului și sănătatea oamenilor, o prioritate

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian a convocat ieri o întâlnire cu reprezentanții tuturor instituțiilor publice și de stat cu atribuții în activitatea de depozitarea, transportul și sortarea deșeurilor menajere precum și protecția mediului. La discuții a participat și subprefectul Szell Lorincz. Principala problemă analizată a fost referitoare la rezolvarea situației funcționării deponeului temporar din Deva și a gestionării deșeurilor depozitate din mai multe localități hunedorene. Au fost prezenți la sediul Instituției prefectului reprezentanții județeni ai Agenției de Protecția Mediului și ai Gărzii de Mediu precum și ai Consiliului JudețeanMai mult


Expoziția „Producția ceramică în Munții Orăștiei” la MCDR

Începând de ieri, 1 aprilie 2021, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită să vizitați o nouă expoziție „Producția ceramică în Munții Orăștiei” “Expoziția „Producția ceramică în Munții Orăștiei” propune publicului o succintă incursiune în producția de obiecte și materiale de construcții din lut în arealul Sarmizegetusei Regia, capitala Regatului Dac. Artefactele ceramice expuse în vitrine, informațiile și ilustrațiile oferite iubitorilor de istorie în format digital sunt menite să creioneze o perspectivă generală asupra aspectelor referitoare la producția și utilizarea pieselor din lut ars în zona Munților Orăștiei.Mai mult