Meniu Principal

vineri, august 9th, 2019

 

O nouă premieră la Teatrul de Artă Deva

Stagiunea 2019-2020 a Teatrului de Artă Deva  se  deschide în data de 6 septembrie cu o nouă premieră – „Și cu violoncelul ce facem ?„ de Matei Vișniec -în regia lui Daniel  Bucur. „ Dramaturgul Matei Vişniec (n. 1956) trăieşte şi lucrează din anul 1987 la Paris. Operele sale au fost traduse şi reprezentate în peste 20 de ţări din lumea întreagă. Piesa într-un act “Și cu violoncelul ce facem ?”, scrisă în 1989, a avut premiera în 1990 la televiziunea publică, fiind prima montare a unei piese românești deMai mult


Viorel Sălan: „ Trebuie eliminate slăbiciunile sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă”

În urma evenimentelor de la Caracal, am dorit să aflăm şi părerea senatorului PSD Viorel Sălan, vicepreşedintele Comisiei pentru Constituţionalitate şi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României. – Domnule senator, aţi condus mult timp Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara şi aţi coordonat intervenţii în situaţii de urgenţă. Cum comentaţi ce s-a întâmplat la Caracal? – Desigur, tragedia de la Caracal a expus direct slăbiciunile sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă. Faptul că Alexandra a trebuit să vorbească de trei ori la 112Mai mult


Ministrul Natalia-Elena Intotero a prezentat raportul de activitate al MRP pe anul 2019

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a prezentat raportul de activitate al MRP pe primul semestru al anului 2019, cu accent pe informații actualizate despre comunitățile românești din afara granițelor României și pe programele și proiectele prin care ministerul vine în sprijinul conaționalilor de pretutindeni. Proiectele proprii ale MRP și finanțările nerambursabile Raportul făcut public, în luna iulie, prezintă atât proiectele proprii ale MRP, cât și finanțările nerambursabile acordate în cursul acestui an mediului asociativ românesc de peste hotare. Astfel, dintre cele 159 de proiecte aprobate spre finanțare înMai mult


Admitere pentru studii de licenţă la ASE Bucureşti – Centrul Teritorial Deva – sesiunea septembrie 2019

Academia de Studii București – Centrul Teritorial Deva organizează sesiune de admitere pentru studii universitare de licență Învățământ la Distanță, la specializarea Management. Înscrierile vor avea loc în perioada 9 – 11 septembrie 2019, între orele 8:00-16:00, la Centrul Teritorial Deva (Piața Unirii, nr. 3). Admiterea se face prin concurs, pe baza mediei generale de admitere – calculată ca medie ponderată între media de la Bacalaureat (70%) și media anilor de studiu (30%). De asemenea, candidații vor depune un eseu motivațional privind alegerea ASE, care va fi evaluat prin calificativul ”Admis” sau ”Respins”. RezultateleMai mult