Meniu Principal

marți, august 6th, 2019

 

Admitere pentru studii de master la ASE Bucureşti – Centrul Teritorial Deva

Academia de Studii București – Centrul Teritorial Deva organizează sesiune de admitere pentru programul de master “Managementul afacerilor mici şi mijlocii”. Programul de master se desfăşoară în sistemul “învăţământ de zi cu frecvenţă” şi are o durată de doi ani. Numărul de locuri pentru anul universitar 2019-2020 este de 50, cu taxă. Înscrierile vor avea loc în perioada 9 – 11 septembrie 2019, între orele 8:00-16:00, la Centrul Teritorial Deva (Piața Unirii, nr. 3). Admiterea se face prin concurs. Candidaţii vor susţine un test grilă, care are o pondere de 40% înMai mult


Distracţia şi relaxarea continuă la Aqualand Deva

La Aqualand Deva este vară tot timpul, iar cei care nu ştiu să înoate pot veni aici să înveţe   În cadrul complexului, se organizează cursuri de înot pe tot parcursul anului. De asemenea, complexul acvatic din Deva pune la dispoziţia vizitatorilor o mulţime de alternative pentru a petrece timpul liber.   În această vacanţă de vară, pe copii îi aşteaptă momente speciale şi  multe surprize plăcute “Pentru a fi siguri că micuţii vor beneficia de o bună pregătire la Aqualand Deva am creat grupe organizate pe criterii de vârstăMai mult


Sorin Marica: Românii din Diaspora se pot înscrie pe listă pentru a vota

Românii din străinătate se pot înregistra de duminică, 28 iulie, pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secții mai aproape de domiciliul sau reședința lor, la alegerile prezidențiale, anunță AEP. Înscrierile încep la 12.00, ora României, și vor dura până pe 11 septembrie. Începând de duminică, 28 iulie 2019, site-ul www.votstrainatate.ro este disponibil tuturor alegătorilor români care doresc să se preînregistreze pentru a vota prin corespondență sau pentru a vota într-o secție de vot din afara României. Au început înscrierile online pentru votul din străinătate Cei ce intenționează săMai mult