duminică, iulie 7th, 2019
Teatru și muzică în aer liber, în Piața Unirii din Deva
Primăria Municipiului Deva vă invită, sâmbătă, 6 iulie 2019, la ora 18:30, în Piața Unirii din Deva, la un spectacol de teatru și muzică susținut de trupele ”AetherArt” și ”Hazard” din Timișoara. Timp de două ore, iubitorii de teatru și muzică folk-rock vor avea ocazia să urmărească piesa ”Tango conjugal” – o colecție interesantă de momente din viața unui cuplu, adunate din povești și amintiri, în regia lui Alexandru Bogdan Coțofrec, și să asculte cele mai frumoase piese din repertoriul trupei ”Hazard” (Răzvan Stoichiță – solist vocal, Daniel Busuioc –Mai mult
Prinşi în flagrant când aruncau gunoaie în zona verde
Poliţia Locală Deva a prins miercuri, 3 iulie 2019, în flagrant, două persoane care aruncau saci cu gunoi în zona verde din spatele blocurilor sociale din cartierul Grigorescu. Cei doi bărbaţi au descărcat din căruţă pe iarbă, saci cu moloz, alte deşeuri şi mobilier. Bărbaţii le-au spus poliţiştilor locali că au luat gunoaiele de la o societate comercială din Deva şi s-au înţeles să le transporte şi să le arunce, contra unei sume de 200 de lei. Pentru gestul lor, ei au fost amendaţi fiecare cu suma de 1500 lei.Mai mult
Execuția giratoriului de pe DN66, scoasă la licitație
Consiliul Județean Hunedoara a încărcat în Sistemului informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice (SICAP) caietul de sarcini pentru execuția proiectului „Amenajare sens giratoriu la intersecția DN66 cu strada Dealului, Municipiul Petroșani, județul Hunedoara”. „Am convingerea că acest proiect va rezolva problemele care țin strict de îmbunătățirea standardului de circulație rutieră și evitarea oricărei posibilități de a avea accidente în această zonă”, a declarat Mircea Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara. La rândul său, administratorul public, Costel Avram, subliniază importanța mobilizării exemplare a aparatului de specialitate din administrațiaMai mult

