Meniu Principal

marți, ianuarie 29th, 2019

 

Startul la distracţie pe gheaţă

Iubitorii de patinaj au luat cu asalt patinoarul în aer liber din Deva. Patinoarul artificial se află în administrarea Seviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.  Patinoarul artificial, amenajat în această iarnă în Parcul Cetate din Deva, este locul preferat de distracție al iubitorilor de patinaj. De la deschiderea acestuia în 3 decembrie 2018 și până acum, s-a înregistrat o medie de 400 de persoane/zi, copii și adulți care au ales patinoarul pentru a-și petrece timpul liber. Copiii, elevii și studenții, cu domiciliul stabil în Deva,  beneficiază de accesMai mult


Actorii Teatrului de Artă Deva au fost aplaudaţi în Canada

La mijlocul lunii ianuarie,Teatrul de Artă Deva a fost  prezent la Montreal cu piesa „Fotograful Unirii“  “Am onorat invitația celor din Canada cu mare drag. Românitatea şi românismul trebuie să existe şi dincolo de graniţe şi e nevoie să ne simtă alături, indiferent unde s-ar afla, pentru păstrarea identităţii şi, de multe ori, pentru recăpătarea ei”, a declarat regizorul Mihai Panaitescu. Actorii Teatrului de Artă Deva au prezentat românilor stabiliţi acolo piesa „Fotograful Unirii”. Spectacolul, de Denis Dinulescu,  în regia lui Mihai Panaitescu, cu distribuția: Eugen Pădureanu, Andreea Pascu, DeliaMai mult


Marius Surgent, deputat ALDE: Paramedicii de la Asociațiile Salvital vor fi preluați de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Finanțarea echipajelor SMURD de către consiliile județene și primării mai poate fi întâlnită la nivel national doar în cazul a cinci județe. Printre acestea se află și județul Hunedoara fapt care a generat o serie de dezbateri atât la nivel local cât și la nivel național. Mai mult, paramedicii care activează în cadrul acestor asociații au cerut de nenumărate ori să fie preluați de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență(ISU). Într-o conferință de presă susținută la Deva, deputatul ALDE Marius Surgent a declarat că această problemă urmează să fie tranșatăMai mult


INTERVIU: Natalia Intotero, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a împlinit, de curând, doi ani de activitate. Rolul MRP este de a fi cât mai aproape de românii noștri plecați peste hotare, de a-i face să se simtă parte integrantă din România. În acest sens, ministerul acordă și susținere financiară nerambursabilă românilor care doresc să sprijine comunitățile conaționalilor din afara țării. În acest an, MRP vine cu două noutăți – o campanie amplă de informare privind modalitate de accesare a fondurilor disponibile, aflată în plină desfășurare, precum și o linie de finanțare dedicatăMai mult