Meniu Principal

1 DECEMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

1 Decembrie 1918, ziua Marii Uniri, poate fi considerat cel mai frumos dar al generaţiilor trecute pentru istoria României, pentru români și pentru țară.

Avem datoria să arătăm în fiecare zi că prețuim acest dar și să ne îndeplinim datoriile civice cu responsabilitate și patriotism. Respectul faţă de lege şi implicarea în viața comunității din care facem parte reprezintă, cred eu, patriotismul zilelor noastre.

Curajul, dăruirea și sacrificiul luptătorilor pentru unitate și libertate trebuie să ne determine pe fiecare dintre noi să fim uniți și responsabili pentru fiecare acțiune a noastră, acestea constituind factori importanți în depășirea în cât mai scurt timp a perioadei dificile prin care trecem.

Să avem curajul și determinarea să privim hotărâți și cu speranță spre viitor, pentru că avem resursele necesare: români competenți și onești care cu experiența lor, pot să determine schimbări în bine a vieții noastre și a celor din jur.

Astăzi ne aducem aminte cu respect și pioșenie de toți cei care cu credință, viziune, abnegație și jertfă au desăvârșit statul roman modern. Românii care au înfăptuit Marea Unire au crezut mereu, cu deplină convingere că România pe care au visat-o este un proiect realizabil prin solidaritate, muncă și sacrificiu.

Suntem acum, noi toți, parte a acestui proiect pentru o Românie unită și puternică.

Asta înseamnă că cinstind în fiecare zi valorile culturale și materiale ale poporului nostru, muncind de fiecare dată cu responsabilitate și dedicare, și având grijă de generațiile care vor urma, avem șansa ca uniți să facem schimbările în bine de care avem nevoie pentru a îndeplini atât visul strămoșilor noștri, cât și dorințele generațiilor prezente și viitoare.

Depinde doar de noi!

La mulți ani, România !   La mulți ani, dragi români !

Vasilică Potecă

Senator PNL – Hunedoara