Meniu Principal

ZIUA SPORTULUI ROMÂNESC: PROIECT ADOPTAT DE PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Inițiativa legislativă privind instituirea Zilei Sportului Românesc a fost adoptată în unanimitate de către membrii Camerei Deputaților, în calitate de for decizional. Țin să le mulțumesc tuturor colegilor care au susținut acest proiect, care urmează acum să fie transmis pentru promulgare Președintelui României.

Anual, începând din 2023, vom marca Ziua Sportului Românesc în prima duminică din luna iunie, iar Ministerul Sportului va organiza în toate județele și în Municipiul București evenimente ample, în colaborare cu autoritățile publice locale și/sau mediul privat. Vorbim despre orice are legătură cu sportul, de la jocuri cu elemente sportive pentru cei mici, prin care pot prinde drag de mișcare, până la ecranizări cu documentare sportive sau meciuri demonstrative.   Va fi o celebrare națională a activității fizice, prin care promovăm sportul chiar de la firul ierbii, în comunitățile locale. În egală măsură, este o ocazie perfectă ca să îi cinstim pe marii noștri campioni din trecut sau care încă ne bucură cu performanțele lor. Impactul bugetar inițial este estimat la 4,6 milioane de lei. Suma ar urma să acopere o finanțare de 100 mii lei pentru fiecare județ, respectiv 500 mii lei pentru municipiul București. Desigur, această împărțire se poate modifica după realitatea din teren, respectiv posibilitățile și necesitățile administrative de la nivelul fiecărui județ și creativitatea factorilor implicați în organizare.

De ce era necesar un astfel de proiect? Conform raportului Eurostat privind starea sportului la nivel continental, românii sunt pe ultima poziție în Uniunea Europeană la practicarea sporturilor și a exercițiilor fizice. Una dintre urmările negative ale acestui fenomen este reducerea sănătății generale a populației

Pe măsură ce trec anii, țara îi pierde pe unii dintre cei mai mari sportivi români din toate timpurile, oameni de care sunt legate cele mai mari realizări sportive ale României. Îl amintesc aici pe marele campion Ivan Patzacichin, care a trecut la cele veșnice în aceeași perioadă a anului trecut.

Alte state din lume au început încă de la începutul anilor 2000 să promoveze și să incorporeze în calendarul oficial zile dedicate sportului. În Japonia, spre exemplu, Ziua Sportului se marchează încă din 1966 în fiecare octombrie. Astfel, sportul se promovează corespunzător. Nu este o coincidență că statul nipon are cea mai mare speranță de viață din lume, media fiind 88 de ani la femei și 82 de ani la bărbați.

Trebuie să promovăm cât mai mult sportul de masă. Este esențial ca tinerii și copiii noștri să înțeleagă beneficiile unui stil de viață sănătos și să practice activități sportive. Cu cât e baza de selecție mai mare, cu atât putem crește și șansele unor performanțe sportive în viitor. Înainte de toate, însă, sportul înseamnă sănătate.

Ne vedem la prima ediția a Zilei Sportului Românesc, pe 4 iunie 2023.

 Natalia-Elena INTOTERO

Deputat PSD Hunedoara

Președintele Comisiei pentru învățământ