Meniu Principal

Ziua Națională a României

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu colegiile și liceele devene, a dedicat şi în acest an Zilei Naţionale a României o activitate specială desfășurată în ziua de 29 noiembrie 2022, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Publicului din sală i s-a făcut o prezentare a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, moment de importanță capitală în istoria națională.

Manifestarea noastră cultural-educativă dedicată acestei zile o organizăm în primul rând în semn de prețuire și respect pentru Ziua Națională și, în al doilea rând, pentru ca tinerii în special să afle cât mai multe despre evenimentele legate de făurirea României Mari.

În marea carte a istoriei neamului nostru, în această „sfântă carte”, cum o numea atât de frumos Nicolae Bălcescu, ziua de 1 Decembrie ocupă locul cel mai important pentru că este, putem spune, piatra unghiulară a istoriei noastre.

Dintre marile evenimente, dintre numeroasele momente de răscruce istorică pe care le-a trăit poporul român, nu este zi mai dragă inimilor noastre decât acel 1 Decembrie 1918, când miile de glasuri de la Alba Iulia au strigat din răsputeri, cu hotărâre şi bucurie: „Unirea cu România, Unirea cu Patria-Mamă!” De atunci, de când România a strâns la pieptul ei toate provinciile pe care jocul istoriei i le-a smuls de-a lungul secolelor, ziua de 1 Decembrie o purtăm cu iubire în suflet, aşa cum cu iubire arborăm tricolorul la zi de mare sărbătoare a neamului românesc, așa cum cu iubire cântăm „Deșteaptă-te, române!”.

În cadrul manifestării organizate de noi și în acest an, au fost trecute în revistă evenimentele care au precedat actul de la 1 Decembrie 1918, au fost evocate marile personalități politice și culturale care s-au implicat în făurirea României Mari, a fost amplu prezentată Adunarea Națională de la Alba Iulia, a fost evidențiat rolul monarhiei în înfăptuirea actului Unirii. S-au utilizat imagini-document care au ilustrat fiecare etapă care a condus la realizarea unirii tuturor provinciilor românești între hotarele aceleiași țări.

Ca în fiecare an, activitatea dedicată Zilei Naționale a încercat să le insufle celor prezenți un puternic sentiment patriotic, așa cum se cuvine față de memoria marilor înaintași, a tuturor celor care s-au jertfit pentru ca noi să trăim într-o țară demnă și respectată, cu toții uniți sub tricolor.

La final, celor prezenți în sală li s-au adresat întrebări legate de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918, cele mai bune răspunsuri fiind răsplătite cu premii constând în diplome și cărţi oferite de biblioteca noastră.

De asemenea, cu această ocazie, în incinta Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva a fost amenajată o expoziţie de carte având ca temă Marea Unire de la 1918 şi participarea hunedorenilor la acest eveniment de mare răsunet al istoriei noastre.

În așteptarea acestei zile deosebite, folosesc acest prilej pentru a spune din toată inima, la mulți ani, români, la mulți ani, România!

Cu deosebită considerație, Manager,

Ioan Sebastian Bara

 



(Stirea urmatoare) »