Meniu Principal

Ziua Mondială a Muncii Decente

În fiecare an, pe 7 octombrie, marcăm Ziua Mondială a Muncii Decente. Acest concept a apărut din anul 1999, în urma unei campanii a Organizației Internaționale a Muncii, iar din anul 2008 apărarea muncii decente a fost transformată într-o zi globală de acțiune în care se militează pentru locuri de muncă demne, remunerate corespunzător, exercitate în deplină siguranță și care să asigure un minim de protecție socială lucrătorului și familiei acestuia.
În acord cu principiile care stau la baza marcării acestei zile și ținând cont și de contextul economic și social dificil pe care îl traversăm cu toții, Guvernul analizează intens variante de soluții care ar putea să vină în sprijinul lucrătorilor, dar și al angajatorilor, astfel încât impactul crizei economice să fie cât mai mic.
Majorarea salariului minim la 3.000 de lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor, modernizarea sistemului de protecție socială, de îmbunătățire a capacității de coordonare a măsurilor luate, dar și a intervenției directe asupra cauzelor de transmitere a sărăciei sunt lucruri care ne preocupă și care trebuie analizate cu partenerii sociali.
Marius Budăi, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale


« (Stirea anterioara)