Meniu Principal

Ziua Internațională a Educației

Dragi colegi,
Sărbătorim astăzi, 5 octombrie, Ziua Internațională a Educației și Ziua Profesorului, dedicată acelor oameni care, cu abnegație, dragoste și har pentru profesia lor, devenită misiunea lor pentru o viață întreagă, au ales să fie călăuze pe drumul copiilor spre cunoaștere a lumii și dar a sinelui, fiindu-le alături de la cele mai fragede vârste, până la maturitate.
Educația copiilor, pregătirea lor pentru viață este esențială în orice societate și, cu atât mai mult, rolul profesorului, acela de formator, este mai important, pentru că de el depinde dezvoltarea viitorului adult, ce presupune interacțiune umană, empatie, cooperare, muncă în echipă, gândire critică și creativă. Este un proces complex, care implică mai mulți factori, ce contribuie la împlinirea personală și profesională a fiecărui copil și care înseamnă nu numai împliniri și satisfacții, ci efort susținut și sacrificiu, pentru că munca profesorului continuă dincolo de porțile școlii.
De aceea, s-ar cuveni să mulțumim cadrelor didactice, educatori, învățători, profesori, zilnic, pentru fiecare zâmbet cu care întâmpină copiii dimineața, pentru bucuria și dragostea cu care își fac datoria de credință. Nu e ușor, dar nimic nu e ușor în viață și nimic nu se obține decât prin muncă și prin învățătură.
Această zi e un prilej, pentru noi toți, de a ne bucura de tot ce am realizat și de a împărtăși mândria de a fi dascăl. Vă doresc tuturor multă sănătate, putere și încredere în forțele voastre, realizări personale și profesionale și un an școlar cu rezultate deosebite!
La mulți ani!
Inspector Școlar General
Prof. dr. Maria Ștefănie


(Stirea urmatoare) »