Viorel Sălan: Toate sforăriile se fac la Cotroceni
Timp pierdut pentru ceea ce este de fapt menirea Parlamentului, aceea de a face legi pentru români
S-au încheiat cele trei zile de audiere pentru noii miniştri ai Guvernului Orban II, care au fost tot cei vechi din Guvernul Orban I. A părut o comedie absurdă care mi-a lăsat un gust amar pentru că tot acest timp a fost practic pierdut pentru ceea ce este de fapt menirea Parlamentului, aceea de a face legi pentru români.
Sunt cu atât mai mâhnit cu cât am mai multe iniţiative legislative aflate în diferite faze ale procedurii ce sunt în prezent blocate datorită situaţiei politice create artificial.
Şi care au fost cauzele pentru care suntem aici?
Pe de o parte, graba de a nu pune în aplicare cele două legi iniţiate de PSD şi adoptate de Parlamentul României prin care au fost dublate alocaţiile pentru copii şi s-a stabilit majorarea valorii punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie a.c.
Pe de altă parte, a fost dorinţa nemăsurată de putere a unui politician care nu mai este demult Preşedintele României. De fapt, Klaus Iohannis este acum prim-ministru şi preşedinte al PNL. Dar nu îi este de ajuns. Vrea acum şi un parlament care să fie tot al lui, după gustul lui. Din acest motiv, dacă nu există o criză politică, o creează el. Şi mai tristă este constatarea că nici Traian Băsescu nu-l chema atât de des la Cotroceni pe Emil Boc. Din acest punct de vedere ceea ce vedem este un real regres.