Meniu Principal

Viorel Salan: “Studentul rău platnic de acum 20 de ani a devenit premierul României, dar datoriile de azi le vor plăti copiii noștri”

Premierul Florin Cîțu este acum în centrul atenției opiniei publice datorită unor dezvăluiri făcute în mass media referitoare la două dosare penale, întocmite în SUA. Despre acestea am dorit să cunoaștem părerea lui  Viorel Salan, deputat PSD de Hunedoara, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

–     Ce părere aveți despre primul dosar penal al premierului  Florin Cîțu, cel cu arestarea lui în SUA ?

Este regretabil că nu reușim ca România să fie guvernată de lideri politici care să poată constitui un exemplu demn de urmat. Am aflat cu stupoare cu toții săptămâna trecută că premierul Florin Cîțu a condus mașina în SUA sub influența alcoolului, a fost arestat și a executat și pedeapsa cu închisoarea. Ce fel de exemplu poate fi un astfel de comportament pentru tineri și adolescenți? Chiar dacă fapta a fost comisă în altă țară și indiferent dacă între timp a intervenit o reabilitare mie, personal, îmi este greu să trec cu vederea, ca militar obișnuit cu regulamentele, o încălcare flagrantă a legii.

Iar ceea ce este și mai revoltător este faptul că acțiunea de reparare a imaginii premierului se face și în contul efectivelor ministerului afacerilor interne. Ministrul Lucian Bode a găsit de cuviință, luni, să folosească tocmai ceremonia dedicată întoarcerii pompierilor români din Grecia pentru a mai drege imaginea șefului său de la Palatul Victoria. Cum să girezi cu prestigiul acestei instituții care apară respectarea legii, un politician care a încălcat legea. Este absurd și rușinos.

–     Ce părere aveți despre cel de-al doilea dosar al premierului Cîțu, dezvăluit recent în mass media?

Că să fiu foarte succint, studentul Florin Cîțu a împrumutat bani fără să-i plătească înapoi. După 20 de ani, vedem aceeași mentalitate la premierul Florin Cîțu. A îndatorat România cu miliarde de euro la cel mai ridicat nivel din istorie, dar nici de data aceasta nu va plăti el banii înapoi. Studentul rău platnic de acum 20 de ani a devenit premierul României, dar datoriile de azi le plătim noi, copiii și nepoții noștri.

Încă din octombrie 2020, Partidul Social Democrat a atras atenția asupra situației financiare a României. Florin Cîțu era atunci ministrul finanțelor publice și a reușit performanța fără egal de a împrumuta Guvernul României cu 85 de miliarde de lei în 11 luni. Datoria guvernamentală depăşise 450 de miliarde de lei. La acestea s-au adăugat și cele 85 miliarde de lei în doar 11 luni la datorie, faţă de plus 79 miliarde lei în 2 ani şi 10 luni de guvernare social democrată. În 11 luni cât în trei ani.

–     Între timp Florin Cîțu a fost promovat premier

Da, și sarabanda împrumuturilor a continuat la fel de periculos pentru România și cu Florin Cîțu în funcția de prim-ministru.

În aprilie, premierul a împrumutat 3,5 miliarde de euro de pe pieţele externe în prima ieşire de eurobonduri din 2021. La 1 iulie, premierul Cîțu a împrumutat România cu alte 2,2 miliarde de lei de la bănci prin două emisiuni de titluri de stat. O săptămână mai târziu, pe 7 iulie, guvernul Cîțu a împrumutat încă o tranșă de 3,5 miliarde euro de pe piețele externe.

Nu știm de fapt în mod clar cu ce scop au fost efectuate aceste împrumuturi și unde au ajuns banii. Dar știm că suma totală a banilor împrumutați a ajuns la 58 de miliarde de euro.

Poate știe mai multe președintele Klaus Iohannis. Să ne spună și nouă.

–    Un argument ar putea fi pandemia care nu s-a încheiat încă și care impune măsuri urgente

Da, dar măsurile urgente pot fi luate și în regim de transparență, din minim respect față de noi, contribuabilii. Mișcările financiare făcute în contextul pandemiei, a stării de urgență și a stării de alertă au fost făcute însă cu o totală lipsă de transparență. Iar lipsa de transparență înseamnă de fapt corupție.

–     Care este poziția PSD?

Tocmai pornind de la această lipsă de transparență evidentă a politicilor actualului guvern, Partidul Social Democrat a solicitat Guvernului să prezinte cetățenilor care sunt sumele cheltuite pentru achiziția dozelor de vaccin anti-COVID-19.

Ar trebui să ne amintim ce scria premierul Cîțu  pe pagina lui de Facebook, la începutul acestui an. Ne anunța mândru că a transmis către Comisia Europeană cererea ca România să beneficieze de încă opt milioane de doze de vaccin, care să se adăuge celor aproape 13 milioane de doze produse de BioNTech/Pfizer și contractate deja de România, la acel moment. În total, peste 20 de milioane de doze de vaccin.

A trecut jumătate de an. Campania de vaccinare se îndreaptă în fiecare zi către un eșec “glorios”. Și atunci este normal să aflăm și noi în mod oficial câte doze din fiecare tip de vaccin au fost deja achiziționate până în prezent de Guvern și cât au costat în total. Și mai ales câte doze din fiecare tip de vaccin au fost revândute către alte state și care a fost prețul total obținut și, de asemenea, câte doze din fiecare tip de vaccin au fost donate altor state.

–     Și,  dacă premierul refuză să vă răspundă, ce va face PSD?

Nu vom renunța. PSD va folosi toate căile parlamentare și juridice pentru a aduce adevărul în fața cetățenilor.

Poliana Mardari